Liderii PSD dezaprobă graba cu care premierul Emil Boc vrea să-şi asume răspunderea în Parlament. Preşedintele de onoare al partidului şi şeful Consiliului Naţional, Ion Iliescu, respectiv Adrian Năstase cred că este vorba despre "capricii" şi despre "ordine de la Cotroceni".
Liderii PSD dezaprobă graba cu care premierul Emil Boc vrea să-şi asume răspunderea în Parlament. Preşedintele de onoare al partidului şi şeful Consiliului Naţional, Ion Iliescu, respectiv Adrian Năstase cred că este vorba despre "capricii" şi despre "ordine de la Cotroceni".
"Riscăm să tăiem fără să măsurăm înainte şi acesta este marele risc în acest moment, nu e vorba de guvernarea în ansamblu. Riscăm în felul acesta să bandajăm nişte răni care nu se cicatrizează şi să descoperim că abia de la 1 ianuarie începe adevărata criză economică în România", declară Adrian Năstase (audio).
"Felul în care se organizează aceste lucruri nu ar trebui să apară atât de mult în public ca un fel de dispută între un premier reformist, cu ghilimele de rigoare şi care în realitate execută nişte ordine de la Cotroceni pentru campania electorală şi o coaliţie care nu înţelege că este nevoie de reglementări", afirmă fostul premier PSD.
Preşedintele de onoare al formaţiunii, Ion Iliescu a acuzat "graba" şi "presiunea" PDL şi a premierului pentru asumarea răspunderii.
"Nimic nu motivează această grabă, nu înţeleg raţiunea şi miza acestei presiuni. Asumarea este o procedură exepţională. Nu este nevoie de ea acum. Este un element de iraţionalitate şi oamenii au dreptate, PSD este un partid politic responsabil care nu se poate aliania la nişte capricii", consideră fostul şef al statului.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor guvernamentale. Anunţul a fost făcut miercuri seară de p