Trei scoici, o pană, un bilet RATB folosit, o cutie de lapte condensat pentru cafea - goală, o bere, un leu moldovenesc, un fir de iarbă, o poezie scrisă pe un bilet şi 134,45 de lei.

La cele mai recente concerte ale mele am pus în faţa scenei cutia chitării, iar în ea am lăsat să se vadă un bilet pe care scria mare "DE MILĂ, DE SILĂ, DONAŢI BANI, DAR NU PUBLICI! DONAŢI BANI PRIVAŢI PENTRU FONDUL DE PENSIONARE AL RIDZIPONCILOR!". Am scris mai sus ce am reuşit să adun la numai două concerte. Nimeni nu ştia ce am eu de gând să fac cu banii adunaţi astfel.

Am mai spus cum mi-am început "cariera" muzicală şi nu mă ruşinez cu asta. Cu banii strânşi din cântatul în metrou sau prin tramvaie când eram copil, am reuşit să-mi cumpăr primul pulover. Erau tare friguroase iernile copilăriei mele. Am crescut mare şi n-am renunţat - se pare - la bunul meu obicei de a cere bani pentru ce cânt eu de la cei care vin să mă audă cântând. Eu nu cer bani de la instituţii, nu mă umilesc în faţa nici unui jeg de politician, oricât ar fi acesta de ministru sau altceva pentru a-mi putea cânta cuvintele. Trist este că artiştii consacraţi ai neamului, artişti pe care nu-i poţi suspecta de nici un chip de sărăcie, o fac şi fac din milogeală o adevărată artă-carieră în show-biznisul românesc. Talent au cu carul, la ce să le mai trebuiască demnitate?! I-ar încurca!

E o bucurie să vezi că oamenii cred în tine, că vin la concertele tale şi-şi plătesc biletul de intrare, iar mai apoi participă la mica ta nebunie, la mica ta "revoltă".

Am stat pe scenă cântând, şi-n cutia chitării oamenii au lăsat 134,45 de lei. Nu-i rău pentru câteva ore de muncă. Spun muncă pentru că eu nu stăteam cu mâna întinsă la colţ de stradă şi nu cerşeam bani pentru a cânta la evenimentele organizate de cine ştie ce cretin din banii cu care ar fi putut salva un copil de frigu