În plină vară, manifestări muzicale devenite tradiţionale au atras numeroşi artişti şi melomani care, seară de seară, au ascultat pagini de mare frumuseţe, într-o atmosferă de adevărată sărbătoare. între 1-11 august la Sighişoara, Festivalul de Muzică Academică, ajuns la ediţia a XVI-a, condus de fondatorul său, violonistul Alexandru Gavrilovici, şi organizat cu sprijinul Fundaţiei Elan, sub patronajul Primăriei Sighişoara şi al Asociaţiei culturale „Viva Sighişoara“, a alăturat interpreţi români stabiliţi de mulţi ani în Elveţia, dar şi colegi din ţară, precum şi oaspeţi sosiţi din Europa.
Aceştia au susţinut cursuri de măiestrie şi au evoluat în recitaluri şi concerte deosebit de apreciate de publicul care a „invadat“ eleganta sală a Primăriei, biserica Mînăstirii şi Sinagoga transformată într-o primitoare sală de concert. Realizat în colaborare cu asociaţii din „ţara cantoanelor“ şi cu Ambasada Elveţiei la Bucureşti, festivalul a debutat, ca de obicei, pe 1 august, Ziua naţională a Elveţiei. Un cvintet deja bine-cunoscut (Alexandru Gavrilovici, Melinda Bereş, Margit Kardoş, Ciprian Cîmpan, Zsolt Torok) a propus opusuri de Fr. Martin, A. Pop şi Schubert, aducînd sensibilitate şi virtuozitate, tratînd cu umor o prelungită pană de curent, pentru ca, a doua zi, excelentul oboist Adrian Cioban şi organistul elveţian Jürg Lietha să ofere pagini de Bach, Rheingerger, Schumann, Berio şi Lietha. Un moment de referinţă a fost recitalul pianistei Mihaela Ursuleasa, surprinzînd printr-un plus de maturitate şi expresivitate în interpretarea unui repertoriu extrem de divers şi dificil, incluzînd lucrări de Beethoven, Brahms, Ravel, Ginastera, iar în bis Toccata de Paul Constantinescu, parte dintre acestea fiind decupate din programul CD-ului care va fi lansat în octombrie. Deşi foarte tînăr, Cvartetul Arcadia (Ana Bogăţilă, Dumitru Răsvan, Traian Boală, Tor