Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bebeluş declarat mort trăieşte!

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

O familie din satul Podgoria a aflat că fetiţa lor este în viaţă, deşi o asistentă le-a spus că bebeluşul a murit la câteva zile după naştere. Irina Marhaş a născut prematur, la 13 august, prin cezariană. Fetiţa de numai 450 de grame a fost dusă la incubator, iar după trei zile părinţilor li s-a spus că aceasta a murit. De la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Oradea, părinţii Irina Marhaş şi Rezi Sandor, din satul Podgoria, au aflat, marţi, că fiica lor pe care o credeau moartă este în viaţă.

Cei doi au fost la maternitate pentru a semna documentele necesare pentru întocmirea certificatului de naştere al bebeluşului, pe care l-au plâns timp de două săptămâni.

Irina Marhaş a născut la 13 august, prematur, prin cezariană, iar micuţa de numai 450 de grame a fost diagnosticată cu hidrocefalie internă, splina bifidă ocultă şi o malformaţie la mâna dreaptă. Fetiţa a fost dusă imediat în incubator, iar mama a fost internată la secţia de terapie intensivă pentru a-şi reveni după operaţia suferită.

Personalul medical i-a anunţat pe părinţi că este posibil ca bebeluşul să nu reziste şi să moară. „Ne-au spus că fetiţa este foarte bolnavă, iar dacă va trăi va fi cu handicap. Am vizitat fetiţa la incubator de două ori“, a spus Rezi Sandor.

La trei zile de la naştere, părinţii au fost anunţaţi de o asistentă că fetiţa ar fi murit.  „M-au şi pus să semnez o hârtie prin care renunţ să ridic corpul copilului, care va fi incinerat în spital“, a mai afirmat tatăl micuţei. Fetiţa are acum 700 de grame, creşte în greutate, dar rămâne cu sechele datorită malformaţiilor pe care le are la creier şi la mâna dreaptă.

Ea rămâne în incubator până când va putea supravieţui fără aparate. „Noi am crezut că este moartă şi am jelit-o două săptămâni. Am fi putut fi lângă ea în tot acest timp“, a declarat mama.

Co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 55 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 5 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 30 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

UPDATE - Consultări la Palatul Victoria pentru calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei / Ce au declarat liderii Forţa Dreptei după discuţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

România-Olanda, în optimile EURO 2024. La ce oră este programat meciul la Pro TV?

Pagina de media acum 57 minute
Foto: Cristi Preda, gsp.ro România-Olanda, în „optimile” EURO 2024. România şi Olanda se vor înfrunta la München pentru un loc în „sferturile EURO 2024. Partida se va difuza de la ora 19.00, în direct la Pro TV. Publicitate Comentatorii meciului din

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°