Membru în Asociația Internațională a Polițiștilor, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan va dona Biroului Poliție Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Severin, calculatoare și programe ultramoderne de urmărire și intervenție geo-spațială. Christian Ciocan, va aduce la sfârşitul săptămânii viitoare 10 calculatoare pe care le va dona poliţiştilor de la ordine publică. La ora actuală, în birourile acestora există calculatoare, însă ele aparțin polițiștilor. Acestea au fost aduse de acasă de către oamenii legii, Biroul de Ordine Publică neprimind dotări de la minister până acum. „Eu sunt plăcut impresionat de gestul lui Christian Ciocan. Aceste calculatoare ne vor ajuta foarte mult, la Biroul Ordine Publică, calculatoarele actuale find aduse de acasă de către poliţişti”, a declarat Nicolae Niţulescu, şeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipale.
Va aduce şi programe ultramoderne
Data când vor fi aduse aceste calculatoare, nu a fost întâmplător aleasă de către Ciocan. Având în vedere faptul că pe data de 9 septembrie, va avea loc examenul pentru ocuparea postului de inspector şef al IPJ Mehedinţi, la care va participa şi el, Ciocan nu doreşte să lase impresia că ar face acest gest numai din dorinţa de a ocupa postul vacant.
„Am hotărât să le aduc după concurs. Pentru mine este important atât inspectoratul, cât şi oamenii ce lucrează aici, iar toate gesturile şi proiectele mele vor fi subordonate realizării unei poliţii performante la Mehedinţi, dar şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. Numai că aceste calculatoare nu vor fi destinate birourilor şefilor, ci lucrătorilor. Eu sunt membru în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, organizaţie în cadrul căreia am realizat un proiect în acest sens. Am găsit şi un sponsor la un important partener profesional din media naţion