E uşor să ne fie milă de cei care sunt diferiţi, dar e incredibil de greu să ne pese suficient cât să le întindem o mână de ajutor. Persoanele cu deficienţe sociale sau mentale sunt privite cu reticenţă şi chiar cu teamă. Dar uneori, aceşti oameni sunt mai buni şi mai curaţi decât mulţi dintre noi. În atelierul improvizat într-o casă din zona Constantin Brâncoveanu a Capitalei, 20 de tineri cu probleme psihice fac lumânări, câte opt ore pe zi. Simona şi Paula cer voie să te ia în braţe aproape imediat cum intri în cameră.

Şi te strâng tare şi sincer, de parcă nu te-ar fi văzut atunci prima oară în viaţă. Simona zâmbeşte şi te fixează cu ochii verzi. Te întreabă când te mai vede, dacă mai vii la ei. Paula vrea să ştie cât mai stai şi dacă rămâi la masă cu ei.

Unii dintre ei vin o dată la două zile, pentru că nu au loc toţi la masa din camera de lucru din casa Asociaţiei Ateliere Protejate. Iniţiatorul este germanul Jörg Könözsi, care a lucrat ca voluntar într-un proiect pentru copiii străzii şi s-a întors în România în 2000. Iniţial, Asociaţia Ateliere Protejate încerca să-i ajute pe aceşti copii care deveniseră adulţi şi pe care nimeni nu-i pregătea pentru un loc de muncă.

Oamenii străzii sunt invizibili

Elena Adam lucrează de 12 ani cu oameni ai străzii din Bucureşti. Spune că a fost chiar primul asistent social care s-a ocupat de ei, pe vremea când lucra pentru „Medici fără frontiere“. Acum este coordonator de proiecte la SamuSocial din România, organizaţie care a continuat proiectul „Medicins Sans Frontieres“ cu finanţare autohtonă şi are un cabinet medico-psiho-social deschis pe Şoseaua Grozăveşti.

„Spre deosebire de copiii străzii, adulţii nu sunt vizibili, nu sunt un fenomen“, povesteşte ea. „Se văd boschetarii şi aurolacii. Dar pe adulţii străzii care vin dimineaţa la cabinetul nostru, cei