Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TENIS: Santoro, omul care a jucat cele mai multe Grand Slam-uri din carieră

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

Francezul Fabrice Santoro, care a jucat ieri ultimul meci din carieră într-un Grand Slam, deţine un record mai puţin cunoscut: este omul care a jucat cele mai multe turnee de Grand Slam din istoria erei open: 69.

Francezul, care a pierdut ieri în primul tur în faţa spaniolului Juan Carlos Ferrero, nu a avut o carieră marcată de succese de marcă, cum ar fi câştigarea unor turnee de Grand Slam sau prezenţa pe primul loc al clasamentului ATP. Dar se poate lăuda cu o serie de performanţe pe care puţini tenismeni din circuit le-au realizat în carieră, bazate în special pe longevitatea sa.

Santoro a participat pentru prima dată la un turneu de Grand Slam acum 20 de ani, în 1989, la Roland Garros. Câştigătorul de atunci al turneului, Michael Chang, care avea 17 ani, s-a retras din circuitul ATP acum şase ani. Dintre cele 69 de prezenţe în marile turnee ale anului, Santoro are 45 consecutive, următorul în această ierarhie fiind Roger Federer care a ajuns la cel de-al 40-lea.

Chiar dacă niciodată în carieră nu a trecut de sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, Santoro se poate lăuda cu faptul că este singurul jucător din lume care a învins nu mai puţin de 17 jucători care au fost la un moment dat numărul 1 mondial, incluzându-i aici pe Pete Sampras, Andre Agassi, Ivan Lendl, Boris Becker, Stefan Edberg sau Roger Federer,

Cel mai bun loc ocupat vreodată în carieră de către francez în clasamentul ATP a fost 17, în anul 1997. Însă în cei 20 de ani de carieră profesionistă Santoro a încheiat doar de două ori anul în afara primilor 100 iar în restul anilor nu a fost niciodată sub locul 85. A încântat mereu publicul prin arsenalul său de lovituri variate cu care şi-a surprins mereu adversarii, drept pentru care Pete Sampras l-a poreclit "Magicianul".

"Am pus mâna pe rachetă atunci când aveam 6 ani. Iată că 30 de ani mai târziu renunţ la ten

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 31 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 51 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 26 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 24 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°