Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Taximetriştii îşi caută un al doilea serviciu

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

Maşinile galbene au cu 30% mai puţini clienţi faţă de 2008

Majoritatea botoşănenilor preferă să circule cu mijloacele de transport în comun pentru a-şi economisi la sânge banii.

Taximetriştii din Botoşani au fost puternic afectaţi de criza financiară. Clienţii care îşi permiteau până de curând să circule zilnic cu maşinile galbene aleg să meargă acum cu mijloacele de transport în comun. Principalul motiv este dorinţa acestora de a-şi gestiona cât mai atent banii. Potrivit estimărilor, numărul botoşănenilor care se deplasează cu taxiul a scăzut, de la începutul anului, cu circa 30%.

„Înainte, numărul cererilor din partea celor care voiau să intre în breasla taximetriştilor era foarte mare, fiind o meserie profitabilă. Acum, cei care practică taximetria nu ştiu cum să-şi găsească altceva de făcut pentru că abia reuşeşc să supravieţuiască“, a declarat Iulian Bauer, preşedintele Camerei Taximetriştilor Botoşani.

Lucrează cu normă dublă

Cei mai mulţi taximetrişti sunt în căutarea unui nou serviciu sau au plecat în străinătate. Alţii au ajuns să muncească şi câte 15 ore zilnic, pentru a reuşi să-şi câştige traiul. „Stau de dimineaţă de la 5.00 până seara pe la 8.00 să-şi scoată şi ei banii cât să aibă ce să pună pe masă. Eu încerc să-mi caut de lucru în altă parte“, a declarat Iulian Sorin Iosub, un botoşănean care practică taximetria din 1995.

Mulţi preferă să fie autorizaţi ca persoane fizice, cheltuielile pe societate fiind peste posibilităţile lor financiare. Taxele pentru persoanele fizice ajung la 1.500 de lei anual, însă taximetriştii care optează pentru această variantă au posibilitatea să practice şi un al doilea serviciu. „Am noroc acum de salariul soţiei. Taximetria nu mai reprezintă decât o metodă de supravieţuire. Anul trecut, dimineaţa, nu făceam faţă cererilor. De când cu criza asta, am doi-tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
Meteo 24 – 31 martie Potrivit ANM, în săptămâna 24 – 31 martie, temperatura medie a aerului va avea valori cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu precădere în jumătatea de est a ţării. Regimul pluviometric va fi exceden

Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet

News.ro acum o ora
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN. Votul dat în primele ore ale dimineţii de vineri, ora locală, ar putea fi supus ape

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum 51 minute
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 21 martie 2025

Ziua Constanta acum 32 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul. Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celel

Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters. Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătoru

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 10 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Un curs nou în viață pentru comunitățile vulnerabile: Parteneriat între ANOFM și BAT România pentru dezvoltarea socială și economică a județelor afectate de contrabandă

Ziare.com acum 2 ore
București, 21 martie 2025 - BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităților vulnerabile,

Porți deschise la Palatul Cotroceni, în weekend. Mai multe zone pot fi vizitate gratuit de public

HotNews acum 54 minute
Palatul Cotroceni se deschide pentru public începând cu acest weekend, în cadrul evenimentului „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, anunțat în urmă cu o săptămână de președintele interimar Ilie Bolojan. În cadrul acestuia, de vineri până duminică,

Divizia de nave de război a ThyssenKrupp estimează o triplare a pieţei, pe fondul creşterii cheltuielilor pentru apărare

News.ro acum o ora
ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS), producătorul german de sisteme navale, estimează că piaţa sa totală accesibilă – baza de clienţi – se va tripla până la sfârşitul deceniului, potrivit declaraţiilor CEO-ului Oliver Burkhard, transmite CNBC. ”Aceas

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

vin.

3°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°