Doi oameni care scriu, mai rar sau mai des, despre dans vorbesc despre recentele rezidenţe ale programului „Jardin d’Europe“ la Mogoşoaia şi cîteva locuri comune ale coregrafiei româneşti contemporane. G.Ş.: „Jardin d’Europe“ e un proiect european, iar în mod normal trebuia prezentat ceva relevant pentru spaţiul nostru cultural. S-a arătat sau nu? I.P.: Eu nu cred că e vorba neapărat despre relevanţă, pentru că principiul proiectelor de acest fel e cumva altul: ideea culturală europeană (despre care eu, una, nu am o părere extraordinară) se bazează mai degrabă pe găsirea unui punct identitar comun între identităţi naţionale, societale etc. diferite. Simplu spus, la Mogoşoaia s-au întîlnit doi artişti străini, doi artişti români şi echipa de creaţie a unei producţii – First Steps – aflată deja într-o fază avansată. Pentru Carmen Coţofană şi Mihaela Dancs, coregrafele acestei piese, rezidenţa era o altă etapă de lucru. G.Ş.: Cînd vorbeam despre relevanţă, n-aveam în vedere o abordare ideologică şi nici valorică. Pur şi simplu, nu cred că e cazul să aduci oameni la Mogoşoaia ca să-i seminarizezi în privinţa definiţiei dansului.

Obsesia pentru dansul metareferenţial I.P.: Eu am o problemă cu asta: mi se pare, pe de o parte, că e un laitmotiv al multor creaţii coregrafice din ultima vreme, iar pe de altă parte, că şi premisa, şi miza subiectului sînt eronate. G.Ş.: Acum, pe mine mă interesează strict punctul de vedere al spectatorului. Omul primeşte un flyer şi ştie că vine la dans contemporan. Nu ne putem pune la nesfîrşit sub umbrela scuzei că publicul românesc nu e pregătit pentru aşa ceva, iar eu m-am săturat să găsesc scuze artiştilor în nepregătirea spectatorilor. I.P.: Hai s-o luăm prin învăluire. Prezentările de genul celor din finalul rezidenţelor „Jardin d’Europe“ sînt o specie foarte periculoasă, de vreme ce nu putem vorbi despre o creaţie