De cele mai multe ori moda se învârte în jurul cifrelor 90-60-90. Sursa: Captura dailymail.co.uk Un tipar de "frumuseţe" pe care nu îl atingi decât după ore extenuante de sport făcute doar de dragul de a mai da jos câteva kilograme. Sau soluţia magică oferită de chirurgia plastică - bisturiul.
Perfecţiunea fetelor de pe podium, excesiv mediatizate, complexează şi aduce de multe ori la situaţii disperate. Boli precum bulimia sau anorexia care uneori se dovedesc a fi mortale.
Apariţia în cel mai recent număr al revistei americane Glamour, ediţia americană, a unui model care cântăreşte 79 de kilograme, ce depăşeşte standardele stricte, a stârnit reacţii pozitive.
Lizzie Miller, în vârstă de 20 de ani, ilustrează un articol despre arta de a te simţi bine în propria piele. Are părul blond şi un zâmbet frumos, dar rotunjimile ei sunt cele care au atras de fapt atenţia.
Tânăra, care în adolescenţă s-a luptat cu greutatea, şi-a acceptat kilogramele în plus, după ce a văzut că celebrităţi precum Beyonce sau Jennifer Lopez duc o viaţă fericită chiar dacă sunt plinuţe.
Peste 1000 de cititori au felicitat iniţiativia de a publica fotografia în numărul pe septembrie, notează AFP.
"Toţi cei care cred că această tânără cu un pic de burtă nu e sănătoasă, ar trebui să meargă să se trateze" sau "În sfârşit o femeie adevărată", se numără printre reacţiile acestora.
"Sper ca acesta să fie începutul unei revoluţii", spune şi redactorul-şef al revistei, Cindi Leive.
Lizzi Millier a fost invitată în emisiunile matinale difuzate de posturile de televiziune din SUA, peste 200.000 de persoane au accesat articolul pe site-ul revistei, iar presa americană a început dezbateri pe această temă.
Victime ale canoanelor perfecţiunii
90-60-60, râvnitele mărimi impu