De câteva luni, pe trotuare au apărut grupuri de trei recipiente mari în care bucureştenii sunt invitaţi să depună ziare, sticle şi obiecte din plastic.

Aşa ceva există prin alte ţări de zeci de ani. Era momentul să apară şi la noi, bine că le vedem. Din când în când, e nevoie să ne testăm reflexele europene şi să vedem în ce măsură comportamentul nostru e armonizabil cu al spaniolilor, belgienilor şi danezilor. În plus, facem un pas în direcţia celor care se ocupă de reciclarea materialelor, indiferent dacă asta ne înscrie sau nu pe o agendă ecologică mai amplă. Felul cum sunt golite aceste recipiente - cât de des şi cu câtă atenţie - poate fi o delicatesă pentru destui prozatori în căutare de subiecte. Am asistat, mărturisesc, la scene de comedie bufă. Oricum însă, prezenţa lor e o decizie normală, o tentativă de aliniere la nişte standarde pe care altminteri, între patru ochi sau la o bere, le persiflăm cu superioritatea şmecheră a celui care ştie tot şi nu aplică nimic.

Cu o săptămână în urmă, am văzut că unul dintre aceste recipiente fusese ars şi trans format într-un morman de plastic înnegrit. Alaltăieri, un altul a avut aceeaşi soar tă. Nişte obiecte oarecare au fost pedepsite pentru simplul fapt că existau. Ce e de în ţeles dintr-o asemenea izbucnire? Nu poate fi vorba de sabotaj, răfuială sau premeditarea unei vendete prea mult amânate. Regizorii misterioaselor raiduri nocturne nu vizează boi cotul edilitar. Cine încearcă să descopere motivaţii subtile în spatele acestor gesturi îşi pierde vremea. Avem de-a face, de fapt, cu mă runte celule tribale însufleţite de pura plă cere a distrugerii. Nimic nu-i califică pe aceşti inşi pentru postura de frondeuri romantici, de exaltaţi în numele unei idei. Măruntele lor acte lor de terorism urban nu se sprijină pe o filosofie - fie ea şi a demolării. Nimic din ceea ce se întâmplă în creierii n