Pernod Ricard SA a raportat o creştere cu 12,5% a profitului în anul fiscal încheiat la 20 iunie, ca urmare a achiziţionării companiei Vin & Spirit, deţinătorul brandului Absolut. Grupul francez Pernod Ricard SA, cunoscut pentru ginul Beefeater sau coniacul Chivas Regal, a înregistrat un profit net de 945 milioane de euro, faţă de 840 milioane de euro în anul fiscal precedent. Câştigurile au fost în line cu aşteptările companiei, care preconizase o încetinire a creşterii
Pernod Ricard SA a raportat o creştere cu 12,5% a profitului în anul fiscal încheiat la 20 iunie, ca urmare a achiziţionării companiei Vin & Spirit, deţinătorul brandului Absolut.
Grupul francez Pernod Ricard SA, cunoscut pentru ginul Beefeater sau coniacul Chivas Regal, a înregistrat un profit net de 945 milioane de euro, faţă de 840 milioane de euro în anul fiscal precedent.
Câştigurile au fost în line cu aşteptările companiei, care preconizase o încetinire a creşterii pentru anul 2008 - 2009, după ce a sesizat chiar din prima parte a anului trecut o scădere a vânzărilor pentru mărci precum Ballantine sau Perrier Jouet.
La nivelul întregului an, vânzările companiei au crescut însă cu 9%, la 7,2 miliarde de euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, un impact pozitiv l-a avut integrarea, în iulie 2008, a Vin & Spirit.
Pernod Ricard a cumpărat anul trecut compania suedeză Vin & Spirit, care produce vodka Absolut, pentru 5,3 miliarde de euro.
Vodka Absolut se afla pe locul al patrulea în clasamentul băuturilor spirtoase cu cele mai mari vânzări la nivel mondial, după vodka Smirnoff (proprietate a concernului britanic Diageo, lider mondial), romul Bacardi şi whisky-ul Johnnie Walker (la rândul sau proprietate a Diageo).
SURSA: Fox News