Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancile primesc cate 150 de cereri pe zi pentru „Prima casa"

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 septembrie 2009 ·

Bancile solicita Fondului de Garantare aproximativ 150 de dosare pe zi spre aprobare, in prezent fiind depuse 1.700 de cereri de garantare din partea cumparatorilor de apartamente prin programul „Prima casa".

Dintre acestea, 1.200 au fost solutionate de Fondul de Garantare, urmand sa mai fie inscrisa ipoteca legala in cartea funciara a mobilului si finalizarea tranzactiei. Circa 753 de contracte de finantare au fost deja semnate, potrivit secretarului de stat in Ministerul pentru IMM-uri Maria Parcalabescu, citat de Mediafax.

BRD, BCR si Banca Transilvania sunt bancile la care au apelat cei mai multi clienti pentru a lua un credit prin programul „Prima casa", potrivit datelor furnizate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), institutie incredintata sa garanteze creditele ipotecare prin programul „Prima casa".

BRD: Avem 10.000 de dosare in lucru

BCR a pus la bataie 308 mil. euro pentru credite prin programul guvernamental, in timp ce BRD a alocat 171 mil. euro. „Avem peste 10.000 de dosare in lucru", spun reprezentantii BRD, care nu au oferit pana la inchiderea editiei un bilant al numarului de dosare acceptate.

„Valoarea solicitarilor de garantare depaseste 67,1 mil. euro, media garantiilor acordate situandu-se in jurul valorii de 42.000 de euro. Topul pe judete, in functie de numarul de solicitari primite, situeaza pe primele trei locuri municipiul Bucuresti, Cluj si Constanta", au anuntat reprezentantii FNGCIMM.

Fondul de Garantare va propune in maximum trei zile o solutie de eficientizare a derularii programului, astfel incat numarul de 29 de zile pe care le necesita Fondul de Garantare pentru procedurile de aprobare a dosarului sa fie redus cu peste sapte zile, spune Aurel Saramet, presedintele institutiei. „Am angajat 24 de persoane noi pentru aceasta activitate, pe langa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Libertatea acum 22 minute
Preşedintele reales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu liderul rus Vladimir Putin și i-a transmis să nu escaladeze războiul de agresiune pe care îl poartă împotriva Ucrainei, relatează The Washington Post, care citează persoane care au informaţii

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum 56 minute
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-Israel

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine joi echipa Franţei la meciul împotriva Israelului. Partida din Liga Naţiunilor se anunţă a fi una cu grad ridicat de risc din cauza atmosferei tensionate după violenţele din Amsterdam din această săptă

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 2 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Ziua News acum 16 minute
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricultură, ci țintesc și dezvoltarea așezărilor rurale prin promovarea patrimoniului natural, arhitectura și tradițiile. O demonstrează

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum 57 minute
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 9 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

-0°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°