Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Arsi" de subventii

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 3 septembrie 2009 ·

In urma controlului efectuat luna trecuta prin teledetectie, peste 800 de fermieri din comunele arondate centrului local APIA Solesti au fost sanctionati pentru tentativa de frauda. In urmatorii trei ani, acestia nu vor primi nici un fel de subventii, fiind acuzati ca au cerut bani pentru suprafete mai mari decat muncesc in realitate. Oamenii spun ca vinovati pentru supradeclarea terenurilor sunt functionarii APIA Solesti, care i-au sfatuit sa ceara subventii si pentru suprafetele pe care urmau sa le dea in arenda. "Graul il am si acum in pod, veniti sa-l luati pentru sanctiune; daca nu se achita, luati pamantul; decat sa-i duc grija, mai bine ii duc dorul", spune un taran din Solesti. Circa 4.400 de fermieri din comunele arondate centrului Solesti al Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) au cerut sprijin financiar pentru pamanturile pe care le lucreaza. 1.800 dintre acestia au fost supusi, luna trecuta, controlului prin teledetectie, iar peste 800 au fost sanctionati pentru tentativa de frauda. Oamenii spun ca au fost pedepsiti pe nedrept si ca au muncit cu adevarat pamantul pentru care au cerut subventii, iar controlul prin teledetectie (compararea terenurilor fotografiate prin satelit cu suprafetele pe care le detin) nu reflecta realitatea. "In camapania agricola, am insamantat si recoltat grau, porumb si lucerna, in total pe 4,43 hectare. Pentru infiintarea si recoltarea acestor suprafete, am cheltuit bani imprumutati din banca. Doamna Tampau, de la APIA Solesti, imi spune ca nu am insamantat teren cu grau, bazandu-se pe fotografia din avion. Fata de aceasta acuza, indraznesc sa o intreb: stie ca eu am primit grau de samanta si ingrasamant si ca l-am si asigurat? Suprafata de 0,54 hectare cultivata cu porumb de calitate nu avea cum sa fie fotografiata din avion intrucat era umbrita de plopul ce se afla pe marginea DN 24 Vaslui-Iasi, dar se po

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 6 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 8 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°