Cînd am auzit, pe la începutul anului, că Madonna va cînta la Bucureşti, m-am bucurat că o să văd încă un icon în acţiune. Cînd am văzut prin martie afişul de promovare a turneului Sticky & Sweet Tour, am ezitat. Cînd am început să observ pe Youtube cum se desfăşoară concertele din alte ţări, am renunţat. Nu voiam s-o văd aşa. Mai mult decît muzician, Madonna a fost o personalitate cameleonică, capabilă să intuiască la ce va reacţiona publicul, astfel încît s-o reţină, şi şi-a construit cariera pe aceste considerente. Nu a ţinut să fie recunoscută pentru calităţile muzicale, atîta timp cît o imagine provocatoare şi răzvrătită putea să-i aducă mai mult succes. A mizat cel mai mult pe imaginea erotică şi pe ofensele pe care le putea aduce Bisericii, ca elemente sigure de a-i creşte publicitatea, şi nu a fost deloc dezamăgită: concertele i-au fost, în repetate rînduri, defăimate de reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi ea însăşi a fost la un pas de excomunicare. Înainte de a ajunge la vîrsta la care să aleg între rockeri şi depeşari, am trecut prin etapa de alegere între marii artişti ai deceniului nouă: Michael sau Madonna. Îmi plăceau amîndoi, dar mai mult Michael, mi se părea mai interesant dansul lui ciudat, faţă de zbuciumul brunetei cu părul lung, în faţa unor cruci în flăcări. Prietenii îmi spuneau însă că, deoarece eram fată, ar trebui să-mi placă mai mult de Madonna, pentru că Madonna era „o femeie adevărată“. Era 1990, şi copiii de nouă ani înţeleseseră, dintr-un singur videoclip văzut, felul în care se poziţiona Madonna în faţa publicului.
De-a lungul anilor ’90, Madonna a continuat să filmeze videoclipuri şi filme cu tentă erotică, a publicat o carte cu fotografii erotice, a jucat într-un film multipremiat, Evita, s-a convertit (nu fără scandal) la Kabala, a devenit mamă şi a scos un nou album de succes, Ray of Light. Imaginea ei de v