Dragă tovarăşe Cosaşu, că domn, Radule, nu-ţi voi spune niciodată. Ultima dedicaţie pe care mi-ai dat-o pe o carte de-a ta a fost acum 40 de ani " era Nopţile tovarăşilor mei " carte deajuns de slabă şi "pe linie". Dedicaţia era cea mai reuşită; îmi mulţumeai negru pe alb pentru că ţi-am decis destinul. Era adevărat. Eu te-am făcut în ’48 revoluţionar de profesie, cînd te-am scos din a VII-a de la "Matei Basarab" şi te-am trimis "în producţie" la Revista elevilor şi ai dat bacalaureatul în particular, la "Sava", cu tot activul nostru. Îmi aduc bine aminte şi nu o să-mi pară rău niciodată. După aceea nu mi-ai mai trimis nici o carte de-a ta şi am înţeles de ce. Nu ai mai îndrăznit să mi le trimiţi fiindcă ştiai că nu-mi vor plăcea. Le-am cumpărat pe toate. Aveai dreptate: prea îţi descriai pe larg frămîntările tale sufleteşti de mic burghez sub dictatura proletariatului. Ştiai că nu sufeream lamentaţiile mic burgheze şi probabil că nu ai uitat de cîte ori te-am criticat cu vot de blam ca să-ţi smulgi radăcinile mic-burgheze. Nu o dată, în nuvelele alea, am mirosit că m-ai descris de-ajuns de bine, ţin să recunosc.

Numai că eu am evoluat odată cu toată lumea. Astăzi pot spune că şi eu sînt un mic burghez, după contrarevoluţia asta care nu m-a nenorocit, ci mi-a schimbat doar existenţa, ceea ce mi-a dat o nouă conştiinţă de clasă. Am recuperat ceva pămînturi de la ai mei, părinţi colectivizaţi, o casă de la o mătuşă fostă duşmancă a poporului, deşi comunistă, le-am vîndut bine şi am suficient ca să mă socotesc, cu precizie ştiinţifică, un mic burghez. (Termen foarte puţin folosit, i se zice acum clasă mijlocie, nu înţeleg de ce, le-o fi frică sau ruşine să recunoască existenţa unei mari burghezii?) Ca mic burghez, continui şi nu mă tem să urăsc din tot sufletul capitaliştii şi moşierii de azi, de la noi şi de oriunde, exact aşa cum şi ei ne urăsc pe noi, foş