Preşedintele Traian Băsescu a reclamat postul Realitatea TV la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la o afirmaţie "tendenţioasă şi mincinoasă" făcută în cadrul emisiunii " Realitatea te priveşte". Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Potrivit comunicatului remis de CNA, în emisiunea moderată de Andreea Creţulescu, difuzată pe 21 august şi al cărei subiect au fost "afacerile familiei Băsescu", pe ecran era titrat "Geamănu: Am făcut afaceri de 25 de milioane dolari cu T. Băsescu", informaţie care, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, "poate aduce prejudicii de imagine preşedintelui Românei".
Potrivit CNA, în timpul discuţiilor au fost postate pe ecran titlurile: "Miza contractelor cu armata: sute de milioane de euro!", "Afacerile familiei Băsescu, Geamănu: Am făcut afaceri de 25 de milioane de dolari cu T. Băsescu", "Afacerile s-au derulat în perioada în care T. Băsescu era Ministrul Transporturilor".
Reacţia Preşedinţiei a fost promptă. Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al şefului statului, a trimis CNA o sesizare scrisă în care cerea analiza corectitudinii în care s-a realizat informarea din emisiunea respectivă, făcând referire directă la titlul "Geamănu: Am făcut afaceri de 25 de milioane dolari cu T. Băsescu".
Geamănu a spus, Realitatea a tras concluzia
Deşi Cristian Geamănu, unul dintre asociaţii fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, a declarat că a avut "diverse activităţi investiţionale la nivelul Ministerului Transporturilor", cunoscându-l pe Traian Băsescu în 1990, pe când era ministru la Transporturi, nici una dintre afirmaţiile făcute la acea emisiune nu făcea referire la afaceri directe dintre el şi şeful statului în valoare de 25 de milioane de dolari. Concluzia a aparţinut exclusiv moderatoarei.
Ulterior, tot prin telefon, Geamănu a spus: "Eu nu am făcut afaceri cu