Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi îi impune echipa lui Bergodi: presiuni pentru Toja şi Tănase

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 · ·

Sătul de „circarul“ Grzelak, Gigi Becali i-a transmis lui Bergodi că ar vrea ca ambii fotbalişti să joace în următoarea etapă. „Steaua va spulbera toate adversarele! Avem avantajul că jucăm în viteză, dar ne lipsea o rotiţă din mecanism. Va fi altceva cu Toja şi Tănase”, a decretat Becali. După ce l-a impus pe Dayro Moreno pe lista pentru grupele Ligii Europa, Gigi Becali continuă să „pună presiune” pe stafful tehnic al Stelei.

Aflând că recuperarea preferaţilor săi, Juan Toja şi Cristi Tănase, decurge conform planului, cei doi urmând să intre cât de curând la antrenamentele echipei, patronul i-a transmis lui Valeriu Argăseală că vrea să-i vadă pe aceştia în teren încă din etapa viitoare.

„Toja va putea intra la meciul cu Mediaş, la fel şi Cristi Tănase”, a confirmat oficialul din Ghencea. Deşi Cristiano Bergodi a declarat în nenumărate rânduri că abia aşteaptă ca Toja şi Tănase să fie apţi de joc, italianul este totuşi circumspect, temându‑se ca accidentările lor să nu recidiveze.

În aceste condiţii, este puţin probabil ca cei doi să fie titulari, urmând să fie introduşi abia în repriza secundă. „Normal că mi-ar fi convenit să-i am la dispoziţie şi contra lui Dinamo. Jucăm de o lună şi jumătate meci după meci cu aceiaşi mijlocaşi, şi asta s-a văzut”, a precizat italianul.

Vestiarul e împotriva lui Dayro

Rechemarea lui Dayro Moreno la prima echipă nu este văzută cu ochi buni de jucătorii Stelei.

„Nu mi-a venit să cred, e o lipsă de respect faţă de noi. Cu toţii suntem revoltaţi, dar, dacă nimeni nu ia atitudine, noi ce putem face”, a reacţionat, sub protecţia anonimatului, unul dintre „greii” vestiarului.

La rândul său, Marius Lăcătuş nu a scăpat nici el ocazia de a-l „înţepa” pe columbian, jucător care i-a fost şi lui de multe ori băgat pe gât de patron, în sezonul tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 10 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 13 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 11 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 10 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

0°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°