În prologul primei etape a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Rulmentul va întâlni mâine, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi“, pe CSM Cetate Devatrans. După o perioadă de vară extrem de zbuciumată, în care vedetele echipei au părăsit formaţia de la poalele Tâmpei, Rulmentul are ca obiectiv ocuparea unui loc de cupă europeană. Dacă titlul este doar un vis, misiunea „rulmentistelor“ de a se clasa pe podium la finalul sezonului pare greu de atins, în contextul în care formaţii precum Constanţa, Cluj, Roman sau Brăila s-au întărit serios în pauza de vară. Cu un lot restructurat în totalitate, echipa lui Herbert Muller se bazează pe portugheza Alexandrina Barbosa, care este motorul echipei.
Favorita Oltchim
Cu această formaţie, formată în condiţii vitrege, şi fără prea mulţi bani în conturi, tehnicianul Herbert Muller va încerca să lase o bună împresie în acest sezon. „ Nu ne putem gândi la prima poziţie, dar vom face tot posibilul să creştem de la meci la meci. Ne propunem să terminăm pe un loc de cupă europeană, numai că vom avea viaţă grea cu celelalte echipe. Sunt convins că Oltchim va defila în acest sezon “, a precizat Muller. Cât despre duelul cu Cetate Deva, partidă care va fi transmisă în direct de Digi Sport, antrenorul a completat: „ Trebuie să dăm totul pentru victorie, chiar dacă nu vom avea o misiune uşoară. Nu avem voie să ne împiedicăm de gruparea din Deva “.
Rămâne Barbosa?
Situaţia celei mai bune „rulmentiste“, Alexandrina Barbosa , este în continuare neclară. Aceasta nu şi-a primit încă restanţele financiare din sezonul trecut şi este hotărâtă să plece de la echipă dacă nu va fi plătită. În cazul în care până la finalul săptămânii nu va primi măcar o parte din restanţe, cea mai tehnică handbalistă a sezonului trecut se va despărţi de gruparea braşoveană.