Răpciune, vinimeriu sau viniţel, acestea sunt numele pe care le poartă în popor luna septembrie. Această perioadă a anului este cu atât mai importantă, cu cât acum se culeg roadele, pregătindu-se astfel o trecere cât mai uşoară peste iarnă.

În livezi sunt cele mai intense activităţi. Se culeg toate fructele, iar după ce se sortează, o parte se ţine la păstrare în locuri reci. Legumele (castraveţii, roşiile, ardeii sau gogoşarii) se strâng, urmând a fi folosiţi mai târziu pentru prepararea conservelor de toamnă. Bostanii care s-au copt se aduc în gopodării pentru a fi daţi de mâncare la animale, sunt puşi la murat sau se rade miezul şi se foloseşte drept umplutură la plăcinte coapte pe vatră. Unele gospodine ştiu a face dulceaţă sau coc felie după felie, având grijă să le acopere cu miere, scorţişoară sau stafide.

Tradiţia populară spune că cel care fură un bostan face un mare păcat. "Pe cea lume, cel ce fură îl urcă toată săptămâna pe un deal ascuţit şi neted ca masa şi sâmbăta, când ajunge în vârf, cade de cea parte jos şi tot aşa îl cară în vecii vecilor." (Elena Niculiţă Voronca - "Datinele şi credinţele poporului român")

Povestea mierii

Conform calendarului agricol, până la jumătatea lunii (înainte de Ziua Crucii) trebuie să se încheie aratul şi semănatul câmpurilor. În grădini, gopodarii pun seminţe de varză, spanac sau morcovi. Se pregătesc gropile pentru plantatul puieţilor şi se curăţă pomii de uscături. Către sfârşitul lunii, dacă florile s-au trecut, prisăcarii pornesc către stupi pentru a aduna mierea.

O poveste populară spune că demult, imediat după facerea pământului şi a tuturor lucrurilor din el, mierea se găsea peste tot, fiind singura hrană a oamenilor. După ce s-au săturat să mănânce miere, muritorii s-au dus să se plângă la Dumnezeu că s-au săturat de atâta dulce şi că vor altceva. Drept răsp