Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Musulmanii gătesc, dar nu au voie să guste

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

Bucătarii mahomedani care lucrează în restaurante, patiserii sau shawormerii din România gătesc delicatese dar nu au voie să mănânce nimic înainte de apusul soarelui. În perioada Ramadanului, care se desfăşoară de la 22 august până la 22 septembrie, musulmanii ţin post negru pentru a celebra momentul în care profetul Muhammad a primit revelaţia coranică.

De la începutul anilor ’90 încoace, multe persoane de religie musulmană au venit în România, în special din ţările arabe. Cu toate că vorbesc, în mare parte, româneşte destul de bine sau sunt căsătoriţi cu românce, musulmanii imigraţi în România sunt destul de uniţi, formând mici comunităţi de prieteni împreună cu persoane de aceeaşi origine. Poate de aceea multora dintre ei le este la îndemână să respecte cutumele şi regulile religiei lui Allah, chiar şi la mii de kilometri distanţă de ţara natală.

Fără mâncare şi bătură până la apus

Una dintre perioadele cele mai importante ale anului pentru musulmani este Ramadanul. Credincioşii celebrează prin post momentul în care profetul Muhammad a primit revelaţia coranică. Timp de 31 de zile, între 22 august şi 22 septembrie, musulmanii adulţi trebuie să postească din zori până după apusul soarelui. Aceasta înseamnă abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale.

Post negru cu prăjiturile sub nas

Cel mai greu să treacă prin această perioadă este pentru mahomedanii care lucrează în domeniul alimentar, adică în restaurante, patiserii sau shawormerii. Ei trebuie, practic, să gătească dar nu au voie să guste.

„Este o perioadă mai grea dar trebuie să ţinem postul“, a spus Ali Ardalibu (30 de ani) din Liban, care lucrează ca bucătar la patiseria arăbească „Fadel“, din centrul Capitalei.

Toţi cei trei bucătari de aici sunt libanezi. Cu toate că lucrează într-un miros apetisant, ei nu mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale: „Atenție! Avem o mare problemă!”

HotNews acum 41 minute
„La aceste alegeri, poporul chiar a votat direct opțiunea euroatlantică împotriva variantei pro-Moscova”, a comentat luni fostul președinte Traian Băsescu rezultatul scrutinului de duminică, în urma căruia candidatul independent Nicușor Dan a câștig

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 30 minute
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Manelistul Jador, cercetat penal pentru conducere sub influenţa substanţelor. Rezultatul testării făcute de poliţiştii rutieri a fost confirmat de INML

HotNews acum 41 minute
Cântăreţul Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală. Cântă

Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă. Invitația a fost făcută prin intermediul unei scrisori. Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă, potrivit le Figaro. Scrisoarea care conține i

Rusia declară „indezirabilă” și interzice una din cele mai importante organizații pentru drepturile omului

HotNews acum o ora
Rusia a anunțat luni că va interzice ONG-ul pentru drepturile omului Amnesty International în cadrul celei mai recente represiuni a Kremlinului asupra grupurilor societății civile care se opun războiului declanșat de Moscova în Ucraina, relatează Po

Nicușor Dan: Cetățenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un SUSȚINĂTOR neobosit

Gandul acum o ora
„Cetățenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un susținător neobosit, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și dincolo de ea”, a afirmat Nicușor Dan, după ce a vorbit cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. „Îi mu

Nicușor Dan către Donald Tusk: „Parteneriatul strategic România-Polonia trebuie consolidat pentru securitatea cetățenilor noștri”

Adevarul acum 30 minute
Nicușor Dan, noul președinte al României, a transmis premierului polonez Donald Tusk că parteneriatul strategic dintre România și Polonia trebuie consolidat, în contextul provocărilor regionale de securitate și al susținerii reciproce dintre cele do

Kelemen Hunor: Guvernul maghiar este pregătit să colaboreze cu președintele ales, Nicușor Dan

Mediafax acum o ora
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut o discuție cu premierul ungar Viktor Orbán pe tema alegerilor prezidențiale din România, subliniind unitatea votului maghiar și disponibilitatea Ungariei de a coopera cu noul președinte. Kelemen Hunor, lideru

CSM declanșează procedurile pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție

Mediafax acum 41 minute
Consiliul Superior al Magistraturii anunță pe pagina sa de internet demararea procedurilor pentru numirea unui nou șef al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Candidaturile pentru funcția de președinte al Instanței Supreme se depun la Secția pentru

Peste 800 de blocuri din București rămân fără apă caldă din cauza lucrărilor la rețeaua termică. Zonele afectate de intervenții

Adevarul acum o ora
Peste 800 de blocuri și imobile din Capitală vor rămâne fără apă caldă în această săptămână, ca urmare a unor lucrări de înlocuire, modernizare și reparații la conductele rețelei termice, a anunțat luni, 19 mai, Compania Municipală Termoenergetica B

Vremea

București
acum

18°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

13°
lun.

9°/19°
mar.

8°/18°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

7°/18°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

15°
lun.

11°/18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°