–„Fată, o ştii pe Jenÿ, manichiurista aia din Queen’s? E bună, fată, că taie pieliţele pînă în carne, nu e ca coreencele alea care doar împing pieliţa niţel, arată bine o zi-două şi după aia trebuie să refaci operaţia. Mie-mi place să le taie pînă-n carne, fată, să simt, nu cu şmecherii.“ Nu în secret, Jenÿ avea o potaie, un bijon (Fifi?), care, într-o nenorocită de zi, a înghiţit ditamai punga de plastic. Disperată, stăpîna şi-a cancelat vacanţa în Florida, s-a internat cu cîinele în spital şi, după operaţia delicată, zece mii de dolari mai tîrziu, a ieşit cu animalul ca nou. –„Fată, tot concediul mi s-a dus pe cîinele ăsta. Mînca-l-ar mama!“
I-a mai luat şi o lesă nouă (Vuitton, „din piele de şopîrlă, fată!“) – potaia avea mai multe accesorii de firmă decît bipedul impozitabil. Era drăguţ – cîine, deh! –, uneori exprima ceva note muzicale prin gîtlej, ca... cum îl chema? –„Dan Spătaru“ –„Exact ca el, da’ şi mai subţire.“ De unde i-au ieşit potăii vorbe că ar fi ştiut, în genere, să cînte. Jenÿ îl costuma, pentru balmascheurile de Hallowe’en, în pompier, în albină, în Zorro, în vrăjitoare, în sticlă de Coca-Cola, ba chiar şi în perie de dinţi Dunhill. Manichiurista avea grijă de bijon, „floricica lu’ mama, vino să te puuup“, care stătea tolănit in the nails salon toată ziua, putoare mică. –„Îţi făcea unghiile expré, fată. Să-ţi placă, să te relaxezi şi să te pui pe poveşti – de-alea porcoase îi plac cel mai tare. M-am cam certat cu ea, că era gură mare, da’ tot la ea mă duc – taie pieliţele atît de bine...“ * Adina făcuse actoria în România; la New York, mai salcîm cu scena! Viaţă grea, nine-to-five, plus două ore pe metrou, în fiecare zi. într-o zi, îl vede pe unul în tren, îl urmăreşte, aşa, finuţ, ajung în Jersey. Se dau jos amîndoi la capăt, Adina îl ia la fix: „Aş vrea să te cunosc mai bine, n-am mai văzut bărbat care să umble cu şosetele de
