Şi-a transformat pasiunea pentru flori în afacere. Câştigă bani şi îşi întreţine familia făcând în acelaşi timp ceea ce îi place Profil
născută: 13 decembrie 1978
Studii: liceale
Familie: căsătorită, fără copii
Dintotdeauna s-a simţit atrasă de flori. Copil fiind, la 3-4 anişori rupea flori, acolo unde i se permitea desigur, crezând că pot fi păstrate pentru totdeauna. Mai târziu a aflat că florile au suflet, aşa că trecere pe lângă ele, le mirosea, le mângâia şi le lăsa acolo, la locul lor. Într-un moment propice s-a privatizat, iar obiectul de activitate, ales, a fost chiar comercializarea de flori.
Acum are un stand în Piaţa Concordiei, unde-şi desfăşoară activitate, după propriile-i reguli.„ Florile cer înainte de orice, dragoste. Poate vi se pare ciudat dar florile simt când sunt iubite sau nu. Dacă nu le îngrijeşti cu drag, cu pasiune, ele se trec mai repede decât ar trebui. ”ne-a mărturisit Otilia
Florile trebuie tratate ca fiinţe vii nu ca produse
A nu se crede că meseria de florar este una uşoară. „ Dimineaţa devreme, înainte de răsăritul soarelui florile trebuiesc toaletate. Pentru că noi, aducem florile de la Bucureşti, săptămânal, perdem o zi şi o noapte cu transportul dar mai ales cu selectarea sortimentelor dorite. Aducem doar flori proaspete, care trebuie să reziste la noi, înainte de a fi vândute, până la o săptămână, dar şi o săptămână la client acasă. Dacă bineînţeles sunt îngrijite aşa cum trebuie. Pentru ca florile să aducă raza lor de prospeţime şi frumuseţe cât mai mult timp, trebuie tratate ca fiinţe vii nu ca nişte banale produse. ” s-a confesat Otilia, în timp ce pregătea un superb buchet de trandafiri.
Cu o floare, un bărbat ajunge mai uşor la inima unei femei
Clienţii vin şi aleg florile, mai rar după ce le place şi mai mult după buz