Peste 200 de tone de făină şi zahăr au sosit ieri în judeţul Mehedinţi, ajutoare europene care vor fi împărţite cetăţenilor cu venituri mici. În cadrul programului Uniunii Europene, peste 61.000 de mehedinţeni vor primi ajutoare constând în 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr. Începând de ieri şi până la sfârşitul lunii decembrie, în Severin vor sosi zilnic câte două tiruri încărcate cu zahăr şi făină. Produsele vor fi puse în depozitele de la fostul abator din municipiu, iar de aici vor fi preluate de primăriile din judeţ în vederea împărţirii lor către cetăţenii cu venituri mici.
Până acum, primarii din Mehedinţi nu au finalizat încă listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare. „Primarii nu au întocmit aceste liste, însă ajutoarele sosesc după listele făcute anul trecut. Vor mai exista mici modificări, însă cert este faptul că nimeni nu va rămâne fără ajutoare. Persoanele cu venituri mici vor primi 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr. Vor fi depozitate la fostul abator. De aici, vor fi preluate de fiecare primar în baza listelor prezentate“, a declarat Florin Albei, director la cancelaria prefectului din Mehedinţi.
Făina provine de la o societate de morărit şi panificaţie din România, iar zahărul de la o firmă din Slovacia. Întregul mod de distribuire a acestor ajutoare va fi strict monitorizat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mehedinţi.
Acţiunea din acest an va decurge mult mai bine decât cea de anul trecut, asta datorită faptului că depozitul central va fi în Severin.
Anul trecut, depozitul central a fost situat pe Valea Cernei, pentru că tot acolo au fost depozitate şi ajutoarele pentru judeţul Gorj.
De ajutoarele europene vor beneficia şi vârstnicii care au o pensie ce nu depăşeşte 400 de lei.
Peste 200 de tone de făină şi zahăr au sosit ieri în judeţul Mehedinţi, ajutoare europene care vor fi