Daimler şi Porsche vor reduce programul de lucru la fabricile din Germania, în ultima parte a anului 2009, abandonând speranţele că tendinţa descendentă a vânzărilor va putea fi inversată rapid, informează Mediafax. În pofida vânzărilor record din China şi a celor consemnate în cazul unor modele noi, Daimler intenţionează să introducă un program de lucru mai scurt, în trimestrul al patrulea. Un purtător de cuvânt al grupului a declarat, joi, că Daimler a optat, din moti
Daimler şi Porsche vor reduce programul de lucru la fabricile din Germania, în ultima parte a anului 2009, abandonând speranţele că tendinţa descendentă a vânzărilor va putea fi inversată rapid, informează Mediafax.
În pofida vânzărilor record din China şi a celor consemnate în cazul unor modele noi, Daimler intenţionează să introducă un program de lucru mai scurt, în trimestrul al patrulea.
Un purtător de cuvânt al grupului a declarat, joi, că Daimler a optat, din motive de precauţie, pentru un număr mai redus de ore de muncă.
Circa un sfert din cei 160.000 de angajaţi ai fabricilor Daimler din Germania au deja un program mai scurt, în cadrul unui program în care guvernul subvenţionează salariile muncitorilor afectaţi, pentru a evita concedierea acestora.
În primele şapte luni ale anului, vânzările diviziei Mercedes Car Group au scăzut cu 17,5% la nivel mondial.
La divizia de camioane, vânzările au coborât cu 48% în primele şase luni.
Porsche Automobil Holding SE a anunţat la rândul său că va reduce producţia la divizia de automobile sport, timp de 18 zile, până la sfârşitul acestui an, urmând să fabrice cu 2.500 de maşini mai puţin.
Şeful sindicatului IG Metall a declarat, miercuri, că anticipează ca producători auto precum Volkswagen să se folosească de reducerea programului de lucru, după încheierea programului guvernamental al primei de casare.