Al cincilea centru financiar din lume, după capitalul rulat, se află pe marginea falimentului, lovit puternic de criza economică, scrie The Guardian. Sursa: NorthFoto Insulele Cayman, un teritoriu britanic unde au sediul multe fonduri de hedging cu active în valoare de mai multe mii de miliarde de dolari, trăieşte din veniturile generate de industria serviciilor financiare şi turism, în prezent grav afectate de criza mondială.
Teritoriul se confruntă cu un deficit bugetar enorm şi nu-şi mai poate plăti funcţionarii sau facturile către furnizori. În aceste condiţii, guvernul a cerut autorităţilor de la Londra permisiunea să majoreze taxele impuse locuitorilor şi să strângă fonduri de urgenţă de la bănci. Solicitarea a fost însă refuzată, iar Londra a avertizat că întregul model de afaceri al insulelor este greşit.
Opinia autorităţilor britanice este justă, consideră The Guardian, având în vedere că SUA, cea mai mare economie din lume, şi alte state nu şi-au revenit după cea mai severă recesiunie de după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar fondurile de hedge se află încă în perioada de recuperare.
Locuitorii explică problemele economice ale insulelor prin faptul că guvernul anterior a cheltuit sume enorme pentru a reconstrui infrastructura, distrusă în 2004 de uraganul Ivan, mizând pentru recuperarea fondurilor pe dezvoltarea sectorului financiar.