După ce în privinţa rectificării semnele din teritoriu au fost nule şi 1.300 de firme sătmărene se află în insolvenţă, directorul DGFP Satu Mare explică ameliorarea efectelor crizei asupra încasărilor la bugetul local şi consolidat al statului. Încasările în primele opt luni ale acestui an, prezentate de directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, au înregistrat o scădere de 13 milioane lei faţă de perioada similară a anului trecut, cu 200 milioane lei mai puţin decât programul propus. „Cumulat, e o cifră negativă, dar se poate spune că lucrurile s-au mai aşezat“, a declarat Mircea Ardelean. Media pe ţară la încasări este 75,18%, iar la Satu Mare, uşor peste medie, adică 75,26%, această cifră plasând judeţul pe locul 29, în urcare de pe locul 32 în clasamentul naţional.
Administraţiile localenu se bazează pe bugetul propriu
Faţă de un program de 90,7 milioane lei, pe luna august s-au încasat 68,2 milioane lei şi cu 1,7 milioane lei, adică 2,45% mai puţin ca luna august 2008. Arieratele au înregistrat o scădere de 8,9 milioane în ultimele 30 de zile. „Se poate vedea clar că administraţia locală nu se bazează pe bugetul propriu de 53 milioane, ci pe cel naţional, cu o pondere de 87,2%“, explică Mircea Ardelean. Din cei 413,71 milioane, pe plan local au fost cheltuiţi 404,3 milioane, ceea ce arată că primăriile au investit aproape toţi banii primiţi din cotele şi sumele defalcate din TVA, impozitele pe venit respectiv subvenţii.
Grevele şi vacanţa judecătorească au afectat activitatea DGFP
Referitor la greva judecătorilor, Mircea Ardelean a subliniat faptul că procesele de insolvenţă au fost afectate de această acţiune de protest. „Sperăm ca acţiunea judecătorilor şi vacanţa să nu aibă efecte negative la arierat, deoarece Finanţele sunt obligate să îşi continue act