Carevasăzică
Într-un număr recent al revistei Cultura (34/27 august), înzesratul publicist Cătălin Sturza găseşte de cuviinţă să lămurească o dată pentru totdeauna chestiunea formării acuzativului cu prepoziţie în limba română. De parcă cititorii presei culturale de la noi n-ar şti că una-i care şi alta-i pe care! Dac-ar fi făcut-o într-un cotidian de mare tiraj sau într-un lunar cu foi lucioase, mai treacă-meargă. Dar aşa ?! Şi încă asta n-ar fi tocmai o problemă, dacă articolul ar fi fost bine scris, competent argumentat şi pedagogic construit. Numai că Sturza se rătăceşte printre formulări expresive ("care fără prepoziţie este subiect, e vedetă şi trebuie să ţină scena. Care în rol de complement direct, neanunţat de prepoziţie, este ca o vedetă în boxeri care habar nu are că peste o secundă trebuie să dea o reprezentaţie în faţa fanilor săi"), confuzii morfologice (în situaţia pe care o comentează, "care mi-ai şutit maşina?", buclucaşul pronume nici măcar nu-i subiect, aşa cum afirmă ţanţoş semnatarul notiţei, de vreme ce diferă categoria persoanei) şi pamflet uşor (agramatismul cu pricina ar fi, de fapt, o formă subtilă de schizoidie). Lista poate continua.
N-ar fi fost totuşi mai simplu, şi pentru el, şi pentru noi, ca în locul unei asemenea polologhii să primim un exemplu cu adevărat grăitor? "Băiatul care l-a văzut", de pildă, explică perfect riscurile logice ale dispariţiei altminteri banalei particule. Sigur că ar fi fost, însă formulările la obiect nu pot umple, ele singure, o întreagă pagină de revistă.
Un număr reuşit
Convorbirile literare din iulie 2009 cuprinde un grupaj comemorativ dedicat profesorului Dumitru Irimia. Fidelul şi reputatul eminoscolog, decedat pe 3 iulie, a crescut la Iaşi o generaţie de filologi cărora a ştiut să le insufle interesul pentru opera lui Eminescu. Ana Maria Mi
