Nr. 19080 / 04.09.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
În data de 31.08.2009, la sediul Primăriei Municipiului Medgidia a avut loc o întâlnire de lucru între membrii Asociaţiei de Dezvoltare Zonală Medgidia, reprezentanţii Primăriei Municipiului Medgidia şi cei ai societăţii ARGIF PROIECT din Piteşti. Compania argeşeană este câştigătoarea licitaţiei privind realizarea studiilor de fezabilitate în cadrul proiectului “Refacerea habitatului natural în zonele locuibile din teritoriile de dezvoltare Medgidia – Silistra”, derulat prin Programul Phare CBC 2006.
Contractul de finanţare pentru proiectul PHARE este în valoare de 135.872EUR, din care 120.872EUR reprezintă suma solicitată de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, iar 15.000EUR, contribuţia Consiliului Local Medgidia. Contractul de finanţare a fost semnat la 6 august 2008 şi are o durată de 14 luni, începând cu data semnării, până la data de 06.10.2009.
În cadrul întâlnirii de vineri, au fost predate amplasamentele viitoarelor staţii de compostare, care se vor realiza în localităţile Mircea Voda, Tortomanu-Siliştea, Medgidia – Peştera şi Castelu – Cuza-Voda, precum şi amplasamentul staţiei de depozitare, sortare, reciclare şi transformare a deşeurilor rurale şi urbane, stabilită la Medgidia.
Cu aceeaşi ocazie, au fost analizate şi documentele, în baza cărora se vor întocmi studiile de fezabilitate. “Acest proiect propune un sistem integrat de gestionare a deşeurilor, pe de o parte prin perpetuarea/continuarea sistemului de colectare selectivă în Medgidia şi localităţi limitrofe şi, prin implementarea unei modalităţi tehnice de compostare a deşeurilor de natură organică”, a declarat primarul municipiului Medgidia, dl. Marian Iordache. “Obţinerea compostul în ţările Uniunii Europene este un procedeu tradiţional şi la îndemână, pentru că se produce în propriile case ş