Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim: 705 lei în 2010

Publicat in Jurnalul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Proiectul legii salarizării unice este gata, a anunţat ministrul Finanţelor. În sensul că s-a ajuns la o înţelegere cu sindicatele. Nu cu toate. Oricum, se pare că salariul minim va creşte de la 600 de lei în prezent, la 705 lei în 2010.

"Legea salarizării unice este gata. Cred că această lege va aduce linişte în Justiţie, în primul rând, dar şi în Sănătate, Educaţie şi în rândul funcţionarilor publici", a anunţat Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice, după opt ore de negociere cu sindicatele. Acestea au acceptat propunerea Guvernului ca salariul minim pe economie să fie de 705 lei în 2010, deşi iniţial ceruseră 720 de lei. Oricum este vorba de o creştere de 105 lei faţă de valoarea de anul acesta.

"Venitul salariului minim pe economie este cel propus de Finanţe. S-a acceptat (un salariu minim pe economie - n.r.) 705 lei în 2010 şi 1.100 lei în 2015. Salariul minim pe economie garantat în plată se stabileşte prin HG şi este unic pe tot teritoriul României", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

Veştile pentru cei cu studii superioare nu sunt însă la fel de bune: salariului minim cu care pot fi încadraţi aceştia a fost stabilit la 1,75 salarii minime pe economie. Asta în timp ce legislaţia actuală prevede că o persoană cu studii superioare nu poate fi încadrată cu mai puţin de două salarii minime.

Hossu a adăugat că au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie: au fost reduşi coeficienţii pentru funcţiile de conducere, dar nu în mod semnificativ, dar au fost operate creşteri substanţiale pentru cei cu funcţii de execuţie. Magistraţii nu îşi vor pierde sporurile de stres de 50% şi pe cele de confidenţialitate de 15%, în condiţiile în care 35% din valoarea acestora va fi introdusă în salariu, iar 30% vor reprezenta, în continuare, sporuri, a declarat şi Octavian Ojog, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

"Forma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 25 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 2 ore
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 29 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 2 ore
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°