Sportul fara spectatori si suporteri este ca o reprezentatie la teatru. Fara spectatori, actorii se simt la repetitie. Sportivii au nevoie de incurajarile suporterilor. M-am intors de la partida din Cupa Romaniei, unde baietii de la Municipal au invins la Turda fara emotii. Ajuns acasa, am intalnit o veche cunostinta, mare amator de fotbal. Oriunde gasesti multi asemenea amatori, chiar si acolo unde nu exista formatii de prima liga. In apropiere erau multi asemenea ”arbitri”, ”antrenori” sau ”observatori”. In acea seara, un post de televiziune transmitea un meci din cupele europene. Timisoara juca la Stuttgart. Toti erau de acord ca banatenii nu au nicio sansa de calificare. S-a confirmat acest lucru. Le-am spus ca tocmai vin de la un meci al echipei noastre.

De inteles sa se discute despre cei care evolueaza la nivel mai inalt. De acolo insa, pana la atata dezinteres incat nimeni n-a intrebat ce a facut echipa noastra, unde a jucat, cu cine si de ce. Se critica evolutia unor formatii si atitudinea spectatorilor. Aproape ca mi s-a cerut mie socoteala pentru incidentele produse de acei asa zisi suporteri, intr-atat de apriga era discutia. Eram curios daca cel putin la plecare ma va intreba cineva ceva despre meciul la care am asistat. Nu s-a petrecut acest lucru. De la partidele din campionat sunt care pleaca inainte de ultimul fluier. Deseori, acestia nu cunosc rezultatul final. Unii justifica dezinteresul prin faptul ca jucatorii sunt veniti din alte parti. Sunt echipe care au unul sau doi jucatori din tara lor si se bucura de sprijinul suporterilor chiar si dupa incheierea partidei. Acestia lupta pentru prestigiul clubului, a orasului. Poate ei pleaca, dar rezultatele raman.

Cu o singura zi inaintea primei etape, multi dintre suporteri nu stiau ce jucatori are echipa. Dar cunosteau toate detaliile despre interminabilele scandaluri ale celor care cont