Prea putin abordata in analiza teoretica, stilistica si tematica, arta citadina româneasca din perioada interbelica isi gaseste evolutia pe parcursul a trei decenii: 1918-1947 (pâna la instaurarea comunismului in 1947).
Daca in anii antebelici, tematica citadina româneasca se afla la limita dintre civilizatie si ruralitate, acum, sub climatul unui regim democratic ce favorizeaza contactul permanent cu marile centre occidentale din Franta, Italia, Spania, Germania, are loc ilustrarea vietii citadine depline in nuantele ei.
In contextul avangardist, pe un fundal accentuat teoretic, arta citadina isi face aparitia in urma disputei cu traditionalismul din anii ’20. Avangardismul aduce cu sine imaginea orasului sub diferite aspecte: peisaje citadine, cladiri noi, localuri de divertisment, piete cu arhitectura nesigura (Piata Sf. Gheorghe in cârje de Max H. Maxy), activitati de divertisment ca biliardul sau tablele sub forma unor medii tensionate, in care norocul este personajul principal (Aruncarea zarului de Marcel Iancu si Biliard de Max H. Maxy) sau momente recreative asemeni dansurilor, balurilor, carnavalurilor isi gasesc ilustrarea ca forme ale inadaptabilitatii sociale (Dupa bal de Corneliu Michailescu).
Daca, in arta avangardistilor, orasul este expresia boemului, a perisabilului, a vietii decazute - reprezentând atât aspecte ale urbei moderne cât si ale periferiei - el devine expresie a nemultumirilor sociale in pictura expresionista dar si in manifestele teoretice ale lui Nicolae Tonitza si in reprezentarile picturale, cézanniene, ale lui Dimitrie Ghiata.
Departându-ne de aspectele stilistice sau teoretice si apropiindu-ne de abordarile tematice, unii artisti prefera sa ilustreze talle-quale aspectele urbane ale Bucurestiului emancipat (Nicolae Darascu, Jean Al. Steriadi, Iosif Iser, Bob Bulgaru, Vasile Popescu, Marius Bunescu), altii, i
