Am trecut de multe ori prin Borşa, localitate aflată către extremitatea estică a Maramureşului voievodal, acolo unde drumul naţional DN18 începe să urce către pasul Prislop. Văzut din goana maşinii, Spitalul de Recuperare se arată privirilor ca o construcţie modernă, integrată în peisaj. O depăşesc ca înălţime Munţii Rodnei, situaţi către sud. Învăluiţi de nori sau de ceaţă, cu pârtiile lor de schi – la cea veche, de pe vremea Austro-Ungariei, se mai adaugă acum o pârtie olimpică, cu puzderie de cabane şi vile, când ascunse, când la vedere, oraşul are un mister al lui şi o frumuseţe ce rivalizează cu staţiunile turistice din Vest. Iar acestea îşi pun amprenta şi pe unitatea medicală, care a adus şi a ţinut la un loc o mână de profesionişti. (...) Investiţie relativ recentă, dat în funcţiune în 1985, spitalul a cunoscut coborâşuri şi suişuri. În 1988, a fost dată în funcţiune şi baza de recuperare, legată printr-o pasarelă de clădirea centrală. Se mai adaugă o bază de tratament unde a funcţionat câţiva ani Secţia de Recuperare Cardiovasculară, numită, probabil după arhitectura atipică, Stibina, care se degradează ireversibil în aşteptarea unei decizii a Ministerului Sănătăţii. Ce se întâmplă acum cu Spitalul de Recuperare Borşa?! Vom încerca să aflăm într-un scurt popas jurnalistic, iniţiat de redacţia săptămânalului „Viaţa medicală“. Cu 405 paturi şi 498 de posturi ocupate (între care 28 de medici, 195 de cadre medicale medii, 63 de infirmiere, 84 de îngrijitoare, spălătorese, brancardieri, garderobiere, 66 de muncitori, un farmacist, 42 de persoane la Serviciul TESA…), având anual circa 14.000 (14 mii) de pacienţi externaţi în spitalizare continuă şi un procent de 0,34 pacienţi internaţi şi transferaţi către alte spitale, cu o încărcare de 512 bolnavi internaţi/medic, 74 de bolnavi internaţi/asistentă medicală şi 228 de bolnavi internaţi/infirmieră (indicato