La sfarsitul secolului al XIV-lea, odata cu construirea cetatii Bran, vama de la Rucar, care percepea taxele pe seama vistieriei regale maghiare, a fost mutata la Bran, functionand in apropierea cetatii. Drumul Branului reprezenta cea mai importanta artera comerciala a evului mediu dintre Transilvania si Tara Romaneasca. Pe acest drum, aflat in legatura cu marile drumuri comerciale europene, a avut loc si un intens comert de tranzit intre Orient si vestul Europei. La trecerea cu marfurile prin pasul Bran, negustorii plateau o taxa vamala, care se numea tricesima si reprezenta 3,3% din valoarea marfurilor.

La inceputul secolului al XV-lea, cetatea si punctul vamal s-au aflat in posesia domnilor munteni, iar vama care percepea taxele pe seama vistieriei regale maghiare a fost mutata la Brasov, pana in jurul anului 1424. La sfarsitul secolului al XV-lea vama de la Bran a fost arendata orasului Brasov, care era interesat in dezvoltarea comertului cu targurile din tara Romaneasca.

In secolul al XVIII-lea, in conditiile stapanirii austriece asupra Transilvaniei, administratia austriaca a preluat incasarea directa a taxelor vamale. La oficiul vamal din Bran au fost realizate o serie de lucrari de constructie, iar in apropiere a fost infiintat un oficiu de carantina (contumacie), o stavila impotriva epidemiilor de ciuma din sud-estul Europei. Punctul de vama a ramas in aceasta cladire pana in 1836, cand vama a fost mutata in munti, spre sud, in apropierea satului Fundata.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, cladirile Vamii si Castelul Bran au trecut in administrarea Oficiului Silvic al orasului Brasov.

Dupa 1 decembrie 1920, cladirile Vamii au intrat in proprietatea reginei Maria a Romaniei. Cu prilejul lucrarile de restaurare conduse de arhitectul sef al Casei Regale, Karel Liman, constructia a fost marita cu unele anexe si cu un nou nivel. In imobil