Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnavalul Tarantino

Publicat in Romania Literara, vineri 4 septembrie 2009 ·

De la primele cadre, noul film al lui Tarantino îţi întăreşte convingerea unei farse de proporţii, cu primul episod intitulat "Once upon a Time in Nazi occupied France", şi camera care se plimbă pe dealuri, cu debutul acţiunii într-o familie de fermieri care dacă n-ar vorbi franceză i-ai putea foarte bine plasa şi în Kentucky. Poţi adulmeca în aer aroma unui delicios western-spaghetti servit aburind de le chef, Sergio Leone. Cum aluzia şi-a îndeplinit misiunea, Tarantino trece la acţiune; în mijlocul pastoralei cu iz de western debarcă un ofiţer nazist extrem de protocolar, vorbind impecabil franceza, cu maniere aristocratice, cu gesturi fine de prestidigitator sau de iluzionist, care-l pofteşte la o discuţie in private pe stăpânul casei, nu înainte de a comanda un pahar cu lapte şi a rosti sentenţios preţioasa frază: "A votre famille et á vos vaches je dit Bravo!". Într-o bună tradiţie de salon musafirul se recomandă pe un ton cultivat, precizând şi scopul vizitei. Este vorba de ofiţerul SS Hans Landa, cunoscut şi sub numele de The Jews Hunter, care-i explică fermierului terorizat printr-o fabulă de ce germanii sunt asociaţi cu vulturii şi evreii cu şobolanii. La un moment dat, considerând că gestul său de politeţe a fost înţeles, Landa propune ca discuţia să se desfăşoare în engleză din moment ce gazda ştie această limbă, iar Landa se descurcă excelent şi în limba bătrînului Will; ceva mai târziu va vorbi impecabil şi italiana. Întregul joc de scenă aproape îl hipnotizează pe bietul fermier, iar acesta dezvăluie locul unde se află ascunsă singura familie de evrei care supravieţuise raziilor repetate, iar Landa organizează o surpriză care-i ucide pe toţi mai puţin pe una dintre fete, Shosanna Dreyfus (Mélanie Laurent în varianta matură). Evadarea ei deschide porţile vendetei, porţi pe care intră cu un accent imposibil locotentul Aldo Raine (Brad Pitt) împreună

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 29 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 21 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°