În anul 1989, armata română îşi îndeplinea una dintre obligaţiile care decurgea din prevederile Tratatului de la Varşovia: participarea la aplicaţiile organizate de autorităţile de la Bucureşti de comun acord cu Comandamentul Forţelor Armate Unite al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
Decizia respectivă îi permitea lui Nicolae Ceauşescu să-şi clameze permanent fidelitatea faţă de ceilalţi membri ai alianţei din care făcea parte, astfel: "România este membră a Tratatului de la Varşovia. Pornind de la aceasta, avem obligaţia să acţionăm pentru întărirea colaborării cu armatele statelor socialiste membre ale Tratatului de la Varşovia, să realizăm acţiunile corespunzătoare de pregătire comună, pentru a fi întotdeauna gata să ne îndeplinim angajamentele asumate".
Pe fundalul propagandistic al frazei respective se reliefa însă doctrină militară a României.
După episodul cehoslovac din august 1968 şi impunerea aşa-zisei Doctrine Brejnev la nivelul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat în mod deschis unele idei antisovietice şi a adoptat anumite hotărâri incomode pentru autorităţile de la Kremlin. Printre altele, liderul PCR a întreprins demersuri pentru menţinerea permanentă a unităţilor armatei române în subordinea sa directă (inclusiv în caz de război), precum şi pentru adoptarea rapidă a doctrinei războiului întregului popor pentru apărarea patriei.
De exemplu, la reuniunea Prezidiului Permanent al CC al PCR din 11 septembrie 1968, s-a hotărât completarea proiectului românesc de statut al Comandamentului Forţelor Armate Unite. Acesta fusese deja aprobat la 10 iunie 1968, în şedinţa Consiliului Apărării. Printre altele, s-a stabilit că "rezolvarea problemelor generale stabilite de comun acord, îndreptate spre întărirea capacităţii de apărare a statelor part
