Actualul preot paroh de la Biserica Jupalnic din Orșova, Nicolae Jinga, își împarte puținul timp liber, între manuscrise, proză, eseuri, versuri și critică literară de întâmpinare. Copilăria actualului preot- poet, după cum susţine acesta, s-a scurs sub umbrela unei naivităţi vecină cu prostia nevinovată, însă, a fost perioada cea mai fericită a vieţii lui. „Îmi amintesc foarte bine că, satul natal, fiind aşezat pe malul Slănicului şi mărginit de două dealuri, eram ferm convins că după deal urmează golul. Sfârşitul lumii. Trezirea mea la realitate a avut loc în momentul în care tatăl meu a fost arestat şi închis în urma unui proces de sabotaj fabricat de oamenii acelui regim. A stat închis între anii 1954 şi 1957. Şocul arestării şi întemniţării tatălui m-a afectat atât de mult încât am contactat o tuse convulsivă care era să mă dea gata”, povesteşte cu vocea tremurândă de emoţie, Nicolae Jinga.

Vocaţia literară a izbucnit de la sine

Poetul îşi aminteşte că iubea la nebunie poezia, cântecul şi era foarte atent la ce-şi povesteau oamenii din sat când se întâlneau, în special la iarmaroc. Asculta cu multă atenţie spusele şi încerca să-şi imagineze prin filmul minţii, personajele şi întâmplările care se închegau din spusele oamenilor.

„Mai mult, am avut un unchi dinspre mamă, care era un fel de rapsod, cântăreţ al păcatelor satului în care trăia, Blăjani. Şi-a confecţionat cu mâna lui o mică vioară şi printre câteva acorduri, inventa melodii şi cântece epico-lirice încărcate de umor, de haz. Toate persoanele satului erau prezente în cântecele lui. Venirea unchiului în vizită, fără vioară, era un semn de tristeţe. Râsul pe care ştia să-l provoace, era sănătos, liniştitor, dădea o notă de optimism ce veştejea orice îngândurare în privinţa traiului de zi cu zi, greutăţilor fireşti sau nefaste ce decurgeau din politica zilei”, î