TOP. În iulie, companiile aeriene au dat cele mai mari salarii din România (809 euro), potrivit Institutului Nnaţional de Statistică. La polul opus se află angajaţii din domeniul prelucrării lemnului (192 euro). Acestea sunt însă salariile medii din domeniile respective, discrepanţele fiind mult mai mari în realitate
Angajaţii români au câştigat cu 11 lei mai mult în iulie faţă de iunie, după ce salariul mediu net a urcat cu 0,8%, până la 1.390 de lei, reiese din datele statistice oficiale. În realitate, plusul s-a simţit numai în domeniile unde s-au acordat prime de vacanţă, pentru că au existat şi sectoare unde salariile au scăzut, fie din cauza restrângerii activităţii, fie după acordarea unor sume din profitul net cu o lună înainte. În această situaţie s-au aflat angajaţii din bănci, ale căror venituri s-au micşorat cu 14,8% în iulie faţă de luna anterioară, cea mai mare scădere salarială, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Chiar şi cu aceste reduceri, bancherii rămân în continuare printre cei mai bine plătiţi angajaţi, ocupând a doua poziţie în clasament, cu un salariu mediu de 3.351 lei (797 euro) în iulie. Pe locul întâi se află lucrătorii din companiile aeriene (3.400 lei, adică 809 euro), iar pe locul al treilea, cei care lucrează în domeniul extracţiei de petrol şi gaze naturale (3.082 lei sau 733 euro).
La polul opus se află sectorul prelucrării lemnului, cu cele mai mici salarii din economie (807 lei, adică 192,1 euro). Pe locurile următoare figurează şi angajaţii din hoteluri şi restaurante, cu o leafă de doar 810 lei (192,8 euro), potrivit INS, precum şi lucrătorii din sectorul fabricării de încălţăminte, cu un salariu de 824 lei (196 euro) în iulie. (S.S.)
TOP. În iulie, companiile aeriene au dat cele mai mari salarii din România (809 euro), potrivit Institutului Nnaţional de Statistică. La