Mesajul a fost trimis. Multumesc!

17 narcomani internaţi la dezintoxicare au fost ucişi - Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Ziarele internaţionale de astăzi relatează despre atacul asupra unei clinici de dezintoxicare din New Mexico, soldat cu 17 morţi şi despre procesul de îmbogăţire a uraniului, dezvoltat de Coreea de Nord. Printre alte subiecte, americanii vor să mărească forţa armată din Afganistan, britanicii modifică legislaţia farmaceutică şi temperaturile din Arctica ating cele mai înalte cote din ultimii 2.000 de ani. Revista presei interneRevista presei sportiveRevista presei economiceRevista presei mondene

17 narcomani internaţi la dezintoxicare au fost ucişi . Incidentul a avut loc miercuri seara, în Ciudad Juarez, Mexico. 17 persoane au decedat şi alte două au fost grav rănite, în urma unui atac cu arme de foc, relatează CNN . Primarul Reyes Ferriz susţine că, cel mai probabil, atacul a fost pus la cale şi executat de o grupare infracţională rivală. Autorităţile spun că un incident asemănător s-a petrecut în luna martie a acestui an, când 20 de pacienţi internaţi la dezintoxicare au fost ucişi prin împuşcare. Ciudad Juarez este oraşul cu cele mai multe crime pe cap de locuitor: 1.600 de oameni au murit în 2008 şi 1.420 în primele opt luni ale acestui an.

Coreenii construiesc arme nucleare cu uraniu îmbogăţit . Oficialii Coreei de Nord declară că sunt în ultimul stadiu al procesului de îmbogăţire a uraniului, care, în cazul unei finalizări, ar putea oferi o alternativă la metodele de creare a armelor nucleare. Autorităţile Statelor Unite ale Americii bănuiau că asiaticii dezvoltă un astfel de proiect secret, deşi experţii indică faptul că încă nu se pune problema dezvoltării unui program complet, sistematic, de îmbogăţire a uraniului.

Coreea de Nord a testat deja două dispozitive nucleare bazate pe plutoniu, conform Reuters . Correeni au manifestat deschidere la dialog cu UNSC, subliniind însă că vor reacţiona în cazul în care vor fi supuşi uno

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum 2 ore
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

„Diagnosticul” oficial dat de medicul Casei Albe: Donald Trump e într-o stare „EXCELENTĂ” de sănătate fizică și cognitivă

Gandul acum 58 minute
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este într-o stare „excelentă” de sănătate fizică și cognitivă, potrivit primului raport medical anual din al doilea său mandat prezidențial, publicat duminică de medicul Casei Albe. „Președinte

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 5 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 2 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare civile

News.ro acum 2 ore
Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, transmite Reuters. După

Numele lui Drăgușin apare în scandalul pariurilor din Italia. Fotbalistul, convins să plătească 40.000 de euro

Adevarul acum 4 ore
Procurorii italieni continuă să-l investigheze pe Nicolo Fagioli, fotbalist în la Fiorentina, care a convins 31 de foști coenchipieri, printre care și Radu Drăgușin, să ofere sume de bani către o companie de bijuterii sau direct către el, cu promisi

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Vremea

București
acum

16°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

15°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

4°/22°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°