Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: S-a dublat numărul săracilor care primesc zahăr şi făină de la UE

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Creşterea numărului de beneficiari este determinată de suplimentarea categoriilor incluse în acest program al Uniunii Europene. Începând cu 8 septembrie, Consiliul Judeţean va începe distribuirea alimentelor gratuite. Peste 54.000 de braşoveni nevoiaşi vor primi, anul acesta, făină şi zahăr de la Uniunea Europeană. Anul trecut, doar persoanele care primeau ajutor social şi pensionarii  CAP au avut dreptul la aceste ajutoare, însă mai marii Uniunii Europene au decis ca, în 2009, în acest program să fie incluşi şi şomerii, toţi pensionarii cu venituri sub 400 de lei, dar şi persoanele cu handicap grav. Astfel,  numărul persoanelor care primesc „pomana” Uniunii Europene a crescut cu aproximativ 130%, de la 22.889, cât erau anul trecut, la 54.301.

Ajutoare mai puţine

Pentru judeţul Braşov au fost alocate peste 800 de tone de făină şi 240 de tone de zahăr din stocurile de intervenţiei ale Comisiei Europene. Acestea vor fi repartizate egal tuturor beneficiarilor. „ Fiecare persoană nevoiaşă din judeţ, care se află pe listele întocmite de către autorităţile locale, va primi patru kilograme de zahăr şi 15 kilograme de făină. Cantitatea acordată fiecărei persoane a scăzut faţă de anul trecut, din cauza creşterii numărului de beneficiari ”, a explicat Ion Ciocan, directorul adjunct al APIA Braşov.

Monitorizarea distribuţiei

Ajutoarele vor fi distribuite de către Consiliul Judeţean  începând cu data de 8 septembrie, iar acţiunea se va încheia abia la începutul lui decembrie. Cei mai mulţi nevoiaşi sunt cei care au venitul minim garantat, aproape 21.000. De asemenea, în seria categoriilor defavorizate cu un număr mare de beneficari mai intră şi pensionarii, aproape 14.200, şi persoanele cu handicap, peste 12.700. „ Întocmirea listelor ţine în exclusivitate de fiecare primărie. Noi vom face controale şi vom vedea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°