Angajaţii din consulate ameninţă că vor înceta, de luni, activitatea, nemulţumiţi de coeficienţii pentru funcţiile din Ministerul de Externe, unde un referent cu studii superioare va avea un salariu mai mic decât unul cu studii de scurtă durată. Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Valeriu Smădu, a declarat astăzi că dacă grila unică va avea aceeaşi formă şi după întâlnirea de sâmbătă dintre premierul Emil Boc şi miniştri, angajaţii de la ghişeele consulatelor vor opri de luni activitate. A dispărut consulul general din grilă
Smădu este nemulţumit că a dispărut funcţia de consul general, ceea ce nu s-a mai întâmplat în nicio ţară din lume, iar un referent, un curier diplomatic I, cu studii de scurtă durată, va avea un salariu mai mare decât unul cu studii superioare. Pe de altă parte, Smădu spune că au dispărut toate drepturile specifice angajaţilor Ministerului Afacerilor Externe, cum este sporul de reprezentare.
Funcţia de consul general a dispărut din grila unică de salarizare, iar referentul cu studii superioare are un salariu mai mic decât cel cu studii de scurtă durată, potrivit ultimei forme a proiectului de lege. Funcţia de consul general nu mai apare în ultima formă a grilei, Consulatul urmând a fi condus de consul, care are un coeficient de ierarhizare între 4,6 şi 5,75.
De asemenea, potrivit grilei, pentru referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic I, referent cabinet cu studii superioare a fost stabilit un coeficient între 2,4 şi 3 salarii minime pe economie. De asemenea, pentru referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic I, cu studii de scurtă durată, coeficientul este de 3,05. Şeful de birou cu rang de ataşat va avea între 6,9 şi 7,15 salarii minime, iar un şef de serviciu cu rang de secretar III va avea între 7,2 şi 7,4 salarii minime.