Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Ierburile legale, doar pentru „cunoscători”

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Comercianţii de ierburi legale recomandă prudenţă consumatorilor. Cei care vând „Black Out” sau „Diablo XXX” sugerează cumpărătorilor să citească bine prospectul înainte de folosire Magazinele cu ierburi legale au tot apărut şi dispărut din peisajul bistriţean lunile acestea. Cel mai recent s-a deschis în zona Decebal, după cele de pe strada Ursului şi de pe Pasajul III au fost închise. Numite „droguri legale”, ierburi care produc efecte halucinogene, substanţe care  se află la limita legii şi în alte feluri, plantele etnobotanice nu au rămas neobservate de când au ajuns şi la Bistriţa. Acestea au stârnit multe discuţii şi controverse cu privire la modul lor de folosire şi la efectele pe care îl au.

Fiecare le foloseşte cum vrea

La magazinul de ierburi legale situat deasupra Cinematografului Dacia se vând de aproape trei săptămâni două produse „Black Out Weed”, un pliculeţ cu un amestec de plante şi „Diablo XXX”,  o pastiluţă albă. Aşa cum stă scris ca instrucţiune, primul produs se foloseşte pentru relaxare şi se aprinde într-un spaţiu aerist. Cât despre pastila „Diablo XXX”, pe instrucţiunile este specificat faptul că se va folosi ca îngrăşământ pentru plante.  Reprezentantul acestui magazin spune că cei care cumpără produse de aici pot să facă ce vor cu ele şi că nu sunt nişte produse toxice sau care să aibă efecte halucinogene, ci ierburi care ar trebui folosite pentru relaxare.

Se dau cu bon fiscal

„Despre pastila Diablo XXX se spune că la consum uman dă energie. Este ca şi cum ai bea  patru sau cinci doze de Red-Bull, da niciunul dintre produsele de aici nu are efecte halucinogene. Am deschis magazinul acum trei săptămâni, suntem o firmă autorizată şi vindem ierburi etnobotanice. Pentru tot ceea ce comercializăm eliberăm bon fiscal. Fiecare pliculeţ are instrucţiune de utilizare şi pe fiecare scrie ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 25 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°