După 63 de ani de la gestul socrului său, dar într-un cu totul alt context, principele Radu de Hohenzolern abdică: renunţă să mai candideze pentru funcţia de preşedinte.

În urmă cu câteva luni, când îşi anunţase intenţia, delfinul Casei Regale Române marca o premieră absolută: era primul cap (ne)încoronat care-şi contrazicea propria condiţie, renunţând la privilegiul moştenit în favoarea unui principiu democratic: alegerile! A avut, în acest gest temerar, totala susţinere a socrului său, Regele Mihai, iar expunerea de motive dată publicităţii era suficient de convingătoare. În loc de a rămâne "încremenit în proiectul" democratic, Casa Regală se adaptează la o nouă realitate renunţând la rolul pasiv pe care i-l rezervaseră noile autorităţi.

Candidatura prinţului Duda a fost privită cu o doză de simpatie, ce contrazicea adversitatea majorităţii republicane faţă de o dinstie ce părea să-şi fi trăit veacul.

Principele se inserase în viaţa publică cu discreţie şi tact, îndeplinind - cu ajutorul socrului - rolul de ambasador de bunăvoinţă pe care i-l acordase guvernul precedent condus de Adrian Năstase.

Contribuţia Casei Regale la succesul demersului românesc, de aderare la Uniunea Europeană, e dificil de cuantificat dar, cu siguranţă, acţiunile interprinse la nivelul celorlalte curţi regale europene nu a fost inutil.

Aşa cum s-a mai întâmplat o dată, în '96, guvernarea de dreapta s-a delimitat de regalitate, în contradicţie vădită cu programul istoric al partidelor din această zonă. Ce a re-dobândit Casa Regală de la Guvernul de stânga, a început să fie pus sub semnul întrebării, iar una dintre primele măsuri a fost "disponibilizarea" prinţului.Aici cred că a stat şi originea originalului său demers. Şocul nu a fost, însă, suficient de puternic şi nici personalitatea sa suficient de convingătoare. În cele câteva luni în care a încercat să-şi