Într-un moment de expansiune amicală, Caragiale i-a spus lui Vlahuţă: "}ara asta are doi scriitori, pe tine şi pe mine!" Animat de sentimente similare faţă de Florin Manolescu, i-aş putea spune şi eu fostului meu coleg de catedră: "Exegeza caragialiană are doi încăpăţînaţi, pe tine şi pe mine!" În controversa iscată pe marginea nuvelei Două loturi, fiecare o ţine morţiş pe a lui: Florin Manolescu susţine că Lefter Popescu "a fost tras pe sfoară" de omul de la bancă, în vreme ce eu, cu textul în mînă, contest această interpretare. Pînă aici, nimic anormal. Regretabil e doar faptul că discuţia a căpătat o tensiune exagerată, Florin Manolescu apărîndu-şi punctul de vedere ca o leoaică rănită puii. Încă din prima lui intervenţie (Viceversa la viceversa, în România literară, nr. 28, 17 iulie 2009), ulcerat că nu luasem cunoştinţă la vreme de ediţia a II-a, "revăzută şi adăugită", a volumului său Caragiale şi Caragiale, autorul mă admonesta în aceşti termeni: "În secolul trecut, pe vremea cînd eram student, adică Ťdă-dămult... mai dă-dămultť, la examenele de literatură română susţinute la Facultatea de Litere din Bucureşti n-aveai nicio şansă dacă nu dovedeai că eşti la zi cu bibliografia şi cu cele mai importante noutăţi legate de opera marilor scriitori. Oare, în secolul XXI, tocmai profesorii să fie scutiţi de această obligaţie?" Se vede clar că distanţa în timp şi spaţiu i-a alterat interlocutorului meu percepţia adecvată a lucrurilor; în realitate, cum pot mărturisi la nevoie toţi cei care au trecut pe la Litere, decisivă la examen era cunoaşterea textelor beletristice şi nicidecum a scrierilor critice auxiliare, fie ele chiar "cele mai importante noutăţi legate de opera marilor scriitori" (adică, în speţă, ediţia a II-a, "revăzută şi adăugită", a cărţii lui Florin Manolescu). Dar să trecem...

În articolul Loturi şi comploturi (România literară, nr.