Directia Penitenciarelor din cadrul Ministerului de Interne a hotarat, la 26 septembrie 1907, sa dezvolte in randul condamnatilor un sentiment religios, cu ajutorul unor preoti, tineri, care sa oficieze, in capelele penitenciarelor, serviciul divin in zilele de duminica si cu prilejul sarbatorilor legale. Se spera ca, in acest mod, detinutii aveau sa fie convinsi sa traiasca in conformitate cu preceptele religioase in momentul eliberarii lor. Preotii aveau sa primeasca indemnizatii de locuinta, iluminat si incalzit si o leafa lunara de 200 de lei. Pentru aplicarea programului, Directia Penitenciarelor s-a adresat, la 5 octombrie 1907, Mitropolitului Sucevei si Moldovei si Episcopului Dunarii de Jos, solicitandu-le sa recomande „persoane apte si devotate ideii ce urmarim (…) preoti culti, care sa tina conferinte moral-sociale condamnatilor de cel putin patru ori pe luna in oricare din zilele saptamanii". Conferintele s-au tinut la penitenciarele din localitatile Braila, Constanta, Craiova, Doftana, Galati, Iasi si Tulcea. Nu a mai fost necesara plata indemnizatiei de locuinta, din cauza ca au fost alesi preoti care aveau domiciliul in localitatile mentionate. Preotii au fost rugati ca, dupa tinerea conferintelor, sa lase manuscrisele conducerii penitenciarului, urmand ca acestea sa fie tiparite in brosuri, care aveau sa fie puse la dispozitia condamnatilor. Conferintele rotunjeau veniturile unor preoti. Asa se explica de ce mai multi slujitori ai bisericii au fost interesati sa fie desemnati sa lucreze in penitenciare. Unul dintre incidente a fost inregistrat la Penitenciarul din Craiova, unde parintele Popescu Ioan de la biserica Sf. Ilie a fost numit predicator. Decizia a determinat nemultumirea preotului S. Romulus, care lucra la biserica Sf. Nicolae din Craiova si indeplinea functia de confesor la acelasi penitenciar. S. Romulus a solicitat conducerii peniten