Primesc zilele astea un email de la Stelian Turlea ce ma avertizeaza ca vara e pe sfarsite, iar rubrica asteapta din nou sa fie alimentata cu texte. Da, timpul trece, iar subiecte despre care sa scrii inteligent nu gasesti la tot pasul, cel putin nu intr-un oras ca Iasul, unde canicula si praful gros ridicat de buldozere alunga orice umbra de inspiratie.
Drept urmare, am intors si eu spatele dezolantului peisaj citadin, cautand prin biblioteca un volum mai usor, care sa ma binedispuna si sa-mi starneasca pofta de scris. Nu stiu de ce, poate din simpatie pentru autor, un om vesel si destept, cu care-ti face placere sa stai la taclale, poate pur si simplu din intâmplare, m-am oprit la cartea de poezii a lui Robert Serban „Cinema la mine acasa".
Rasfoindu-i volumul, dar mai ales ascultandu-l de pe CD, mi-am zis ca trebuie sa renuntam odata la prejudecata care face din poet o fiinta cu capul in nori si cu ochii mereu la stele. Avand in spate o indelungata experienta de jurnalist, editor si realizator de programe TV, era firesc ca Robert Serban sa-si exploateze cu maxim profit si abilitatile asa-zicand „colaterale", dobandite in momentele cand alte solicitari, mai stringente, l-au scos din inertia contemplativa dictata de imperativul tiranic al muzei. Rezultatul, surprinzator, reuseste sa satisfaca si pe cititorul exigent si oarecum „specializat", sensibil adica indeosebi la valoarea strict literara a textului, si pe omul obisnuit care, curios sa afle ce se mai scrie, recurge frecvent la formula „lecturii" in varianta audiobook. S-o spunem din capul locului: CD-ul realizat in tandem cu compozitorul Ilie Stepan este o opera in sine, in care muzica (excelenta) pune in evidenta foarte bine neobisnuitul talent actoricesc al autorului insusi. Caz rar, daca nu singular, cel putin in raport cu celelalte „produse" similare. Recitate, versurile castiga mult, d