În timp ce autorităţile române vor să crească prima de casare, guvernul francez analizează posibilitatea de scădere în etape a acesteia, de la o mie de euro cât este în prezent, la 700-800 de euro în ianuarie şi 300-400 de euro la jumătatea anului viitor.Pe de altă parte, potrivit ministrul Relansării Economice, Patrick Devedjian, Franţa intenţionează să extindă programul de înnoire a parcului auto până la sfârşitul anului 2010."Este avută în vedere o primă care să
În timp ce autorităţile române vor să crească prima de casare, guvernul francez analizează posibilitatea de scădere în etape a acesteia, de la o mie de euro cât este în prezent, la 700-800 de euro în ianuarie şi 300-400 de euro la jumătatea anului viitor.
Pe de altă parte, potrivit ministrul Relansării Economice, Patrick Devedjian, Franţa intenţionează să extindă programul de înnoire a parcului auto până la sfârşitul anului 2010.
"Este avută în vedere o primă care să scadă în două etape, la 1 ianuarie 2010 şi 1 iulie", a declarat ministrul, citat de cotidianul francez Le Figaro, şi preluat de Mediafax.
Mai mult, oficialul a explicat că subvenţia franceză urmează să dispară la sfârşitul lui 2010 "pentru a lăsa loc doar unei prime ecologice", implementată în 2007.
În schimb, deşi vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe avertizează că programul "Rabla" nu mai poate continua la nesfârşit pe piaţa locală, autorităţile au alte planuri.
Acestea iau în considerare posibilitatea creşterii primei de casare până la valoarea de aproximativ 2700 de euro, prin cumularea a trei tichete valorice eliberate la casarea a trei rable. Tichetele vor putea fi utilizate la achiziţia unei singure maşini noi, în cadrul programului "Rabla".
Programul francez al primei de casare, care acordă o subvenţie de 1.000 de euro la casarea unui aut