Doghy trase incă o duşcă din sticla de pălincă incepută, apoi mi-o intinse in tăcere. Am stat o clipă in cumpănă, să beau sau să nu beau. Imi era teamă că, mărind doza, imi voi pierde o parte din echilibrul pe care-l câştigasem bând regulat, la intervale de timp bine chibzuite. Nu l-am refuzat şi am mai tras un gât.
"Stokholmul, incepu el, e un oraş apăsător, care-ţi tulbură simţurile. Nopţile prelungite, luna aruncată sus pe cer, stâncile şi intinderea nesfârşită a apei, ca şi dorul de acasă, te imping uneori la gânduri negre. Mărturisesc că am ajuns deseori, aproape fără motiv, in pragul sinuciderii. Când trec prin astfel de stări, simt nevoia să ies din casă in toiul nopţii şi să mă plimb pe malul Golfului Riddarfjarden. Mulţimea de cafenele luminate, amenajate pe bordul yahturilor, creează impresia de intimitate. De obicei, aleg o masă mai retrasă şi stau in faţa unui grog până dimineaţă. Intr-una din aceste escapade am făcut cunoştinţă cu Igmar Welmar. L-am intâlnit pe chei, la revărsatul zorilor. M-a impresionat statura lui inaltă, părul alb, faţa uscăţivă, brăzdată de un păienjeniş de riduri ascuţite, pelerina lungă şi pălăria desprinsă parcă din alte vremuri. Se plimba la pas milităresc pe chei, insoţit de un dog german scheletic, cu părul ros de molii, care il urma ridicându-şi solemn labele, de parcă ar fi participat la o paradă. Intreaga sa făptură iţi inspira deopotrivă teamă şi admiraţie. Curiozitatea, dar şi starea confuză in care eram după o noapte petrecută pe chei, m-a indemnat să merg in urma lui, studiindu-i gesturile. Mişcarea aceasta am făcut-o cumva intr-un mod inconştient. Il urmăream fără să-mi dau seama de ce fac acest lucru. Ceva mă atrăgea spre el. Bătrânul ajunse la parapet şi atunci am avut senzaţia (repet, mă aflam intr-o stare depresivă şi aveam, probabil, tendinţa să transfer sentimentele mele asupra altuia, empatizam, de fap
