Oare să fi existat cu adevărat asemănări frapante între literaturile română şi braziliană, în vreun moment ale existenţei lor? Da, ele au existat, atunci cînd romantismul a început să facă ravagii şi pe coastele Americii de Sud, la fel ca în Europa.

În anul 1836, apărea în Brazilia primul volum consistent de versuri romantice: se chema Suspine poetice şi doruri (titlul spune tot!) şi aparţinea lui Gonçalves de Magalhăes, poet cu nume portughez aristocratic şi străvechi, dar patriot brazilian înfocat, la 1836. Unde eram noi în acelaşi an? În plin romantism paşoptist, fireşte. Heliade-Rădulescu îşi publica cel dintîi volum consistent intitulat Culegere din scrierile de proză şi de poezie ale dlui. I. Eliad; Costache Negruzzi lucra la ultimele versuri din Aprodul Purice, poemul ce avea să-l facă cunoscut, şi schimba celebrele scrisori cu Heliade; Grigore Alexandrescu pregătea cel de-al doilea volum de versuri, dar cel dintîi în care poezia lui originală se ridicase pe primul plan. Agitaţie mare în acel an în mica lume literară a Principatelor Române! Revenind însă la Brazilia, iată ce spunea, în Prefaţa la volumul din 1836, Gonçalves de Magalhăes (în Brazilia, ca şi în România, poeţii primului romantism se simţeau datori să scrie prefeţe explicative la propriile lor volume):

"Cu schimbările şi reformele care au avut loc în Brazilia, literatura ţării noastre are acum un alt aspect. Mai ales o idee este cea care absoarbe toate gîndurile, o idee pînă acum necunoscută: ideea de patrie! Ea domină totul, totul se face pentru ea sau în numele ei. Independenţa, libertatea, reformele politice, instituţiile sociale, acestea sunt elementele necesare unei noi Naţiuni: ele ocupă minţile şi atrag atenţia tuturor".

Să ne gîndim doar o clipă: care dintre paşoptişti n-ar fi putut iscăli acest text? El reprezintă parcă un concentrat al spir