Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Biblioteca din gară – paradisul informaţiilor turistice

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Călătorii care nu vor cărţi de citit, solicită informaţii despre traseele turistice din zonă. 3000 de cărţi şi documente multimedia (CD-uri) stau la dispoziţia călătorilor dar şi gălăţenilor dar şi gălăţenilor care locuiesc în zonă. În plus biblioteca ofera şi acces gratuit la internet.

Printre buticuri şi chioşcuri de ziare, pe care le găseşti, de regulă, într-o gară mare ca a noastră, de vreo două luni, şi-a făcut apariţia şi o bibliotecă. De fapt, este o sucursală a Bibliotecii VA Urechia, care poartă numele poetului basarabean Grigore Vieru. Bibliotecarii spun că rolul ei este acela de a acoperi în special nevoia de carte pentru călători, dar nu sunt refuzate nici cererile gălăţenilor care locuies în zonă. “Între două trenuri, oamenii pot să citească o carte sau diferite publicaţii periodice şi chiar pot naviga pe internet”, ne-a informat Celozena Diaconu, responsabilul filialei din gară.

Biblioteca – centru de informare tuiristică

Biblioteca este dotată cu un fond de carte de peste 3.000 de volume, în care sunt incluse şi documentele multimedia. Pentru că spaţiul le permite, responsabilii de filială pot organiza oricând expoziţii permanente sau lansări de carte. Mai mult, apar din ce în ce mai multe solicitări de hărţi cu traseele turistice din zonă. “Tocmai de aceea, ne-am decis să organizăm aici un punct de informare. Mulţi vin şi ne întreabă despre trasee. Mai sunt şi turiştii străini, care, dacă nu găsesc în hărţile tipărite, caută pe internet destinaţiile dorite”, mai spune şeful filialei. De multe ori, turiştii străini nu ştiu niciun cuvânt românesc, aşa că dna Diaconu trebuie să traducă din mai multe limbi.

De la beletristică, la Legis!

Biblioteca “Grigore Vieru” are foarte multe volume de beletristică, dar nu duce lipsă de cărţi specializate, dedicate avocaţilor sau economiştilor. „Avem şi o colaborare cu OSIM, care ne aduce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 13 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 12 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 13 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 7 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 8 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 9 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 6 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

O delegație ucraineană merge la Istanbul pentru discuții cu Rusia. Anunțul lui Zelenski

HotNews acum 13 ore
Președintele Ucrainei spune că delegația care se va afla luni în Turcia pentru discuțiile cu Rusia va fi condusă de ministrul Apărării Rustem Umerov, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres. „De asemenea, am definit pozițiile noastre înainte de î

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/31°
joi

18°/32°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/32°